VREMURI DE SECETĂ

Carter Conlon

Simțiți ca și cum a trecut mult timp de când nu ați mai auzit un cuvânt de la Domnul? Pare că El rămâne tăcut în ceea ce privește împlinirea făgăduințelor Sale, pe care vi le-a spus odată, ca și cum le-ar fi pierdut din vedere? Poate că ați început plini de speranță, crezându-L pe Dumnezeu atunci când v-a spus: "Te voi elibera. Îți voi folosi viața pentru slava Mea." Când a vorbit prima dată despre aceste promisiuni, acestea au fost bucuria inimii voastre și sursa puterii în trecerea zilelor. Dar acum, în mijlocul tăcerii lui Dumnezeu, vă întrebați ce s-a întâmplat legat de cuvântul Său față de voi.

Fiți siguri că toți avem astfel de perioade în umblarea noastră cu Domnul. Chiar și unul dintre psalmiști a spus: "Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David? Sămânţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele; ca luna va dăinui pe vecie, şi ca martorul credincios din cer." (Psalmul 89: 35-37).

El amintea cuvintele rostite din chiar de gura lui Dumnezeu - o promisiune incredibilă dată regelui David în ceea ce privește stabilirea tronului său și domnia durabilă ce rezulta. Cu toate acestea, psalmistul a plâns apoi: "Şi totuşi, Tu l-ai îndepărtat şi Te-ai mâniat pe unsul Tău; ai nesocotit legământul făcut cu robul Tău; i-ai doborât şi i-ai pângărit cununa." (89: 38-39).

În acea zi, pe măsură ce psalmistul se uita la starea națiunii sale, tot ce putea vedea era moartea lui Israel. Așadar, ce se întâmplase cu promisiunea pe care Dumnezeu i-o dăduse lui David? S-ar putea să simțiți uneori la fel. De ce totul pare să se prăbușească? Și-a retras Dumnezeu mâna?

Noi, oamenii, avem tendința de a vedea lucrurile numai cu ochii fizici. Deseori însă, percepem situația incorect. În aceste perioade, trebuie să învățăm să rămânem puternici. Lucrurile pe care vi le-a vorbit Dumnezeu se vor întâmpla, dar la vremea Lui, nu a voastră. Spuneți astăzi împreună cu psalmistul David: "Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: "Tu eşti Dumnezeul meu!" Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!" (Psalmul 31: 14-15).

Carter Conlon s-a alăturat personalului pastoral al Bisericii din Times Square în 1994 la invitația pastorului fondator David Wilkerson și a fost numit pastor senior în 2001.