Caleb, al cărui nume înseamnă „forță, tărie”, este felul de creștin care merge până la capăt! El era nedespărțit de Iosua – o imagine a lui Hristos, reprezentând pe cel care umblă continuu cu Domnul.
Caleb mersese dincolo de Iordan împreună cu iscoadele. În vremea ce a stat acolo, a fost atras de către Duhul Sfânt către Hebron – „locul morții”. Cu reverență a urcat pe acel munte sfințit, iar credința i-a inundat sufletul. Avraam și Sara au fost îngropați acolo, la fel ca Isaac și Iacov. Ani mai târziu, regatul lui David avea să înceapă acolo. Caleb a apreciat acel loc sfânt! Din acel moment a dorit ca Hebron să fie în posesia sa.
Despre Caleb s-a spus că „a urmat în totul calea Mea” (Numeri 14:24). Nu s-a clătinat niciodată, până la final. Solomon s-a clătinat în ultimii ani și „nu a mers pe deplin după calea Domnului”. Dar la 85 de ani, Caleb a putut depune mărturie: „Și astăzi sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.” (Iosua 14:11)
La 85 de ani, Caleb și-a purtat cea mai mare bătălie! „Acum, dă-mi acum acest munte (Hebron) ...” (Iosua 14:12). „Și Iosua l-a binecuvântat și i-a dat lui Caleb ... Hebronul ca moștenire ...” (Iosua 14:13). „Prin urmare, Hebron a devenit moștenirea lui Caleb ... pentru că a urmat în totul Domnului” (Iosua 14:14).
Mesajul este glorios! Aceasta este: Nu este suficient să fi murit față de păcat – să fi intrat în plenitudine, cândva în trecut. Nevoia este să crești în Domnul până la capăt! Să vă păstrați puterea și tăria spirituală – să nu vă clătinați, să „urmați-L în totul pe Domnul” – chiar și la bătrânețe! Ar trebui să avem o credință mereu crescând.