Unde să ne uităm când apare frica

David Wilkerson (1931-2011)

Pe măsură ce creștinii din zilele lui Pavel au simțit că se apropie distrugerea Ierusalimului, au dorit să afle mai multe despre evenimentele profetice. Se temeau de zvonurile referitoare la cruzimea armatelor invadatoare care au capturat o mulțime de oameni și i-au dus în sclavie. Toate acestea i-au făcut pe acești credincioși să-și dea seama că se apropie vremuri periculoase. L-au rugat pe Pavel să le spună mai multe despre ce urma să vină și cum să înțeleagă vremurile.

Pavel le-a răspuns cu aceste cuvinte liniștitoare: „Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea.” (1 Tesaloniceni 5:1-2)

Pavel nu s-a concentrat pe a prezice viitorul, ci mai degrabă i-a îndemnat să fie încurajați de ceea ce avea să se întâmple la întoarcerea lui Hristos. „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă, dar, unii pe alții cu aceste cuvinte.” (1 Tes. 4:16-18)

Pavel spunea de fapt: „Nu trebuie să vă preocupați prea mult de toate semnele și calamitățile înfricoșătoare! Știți bine despre ce este vorba. Totul indică spre venirea Domnului Isus care Își va lua poporul.”

Adevărul este că istoria merge spre un punct. Putem fi siguri că rapiditatea cu care se desfășoară evenimentele din zilele noastre ne conduce către scopul etern al lui Dumnezeu. Lumea nu este în derivă; Domnul nu a abandonat pământul, oricât de rea și de necredincioasă a ajuns omenirea. Ci Dumnezeu, pur și simplu, a luat pacea. Ceea ce vedem acum este o mișcare rapidă a evenimentelor către „un singur moment divin” ce ne stă înainte: o nouă creație, a unui nou cer și pământ unde Hristos va domni în mod suprem întreaga veșnicie.

În calitate de ucenici ai lui Hristos, atenția noastră nu trebuie să fie îndreptată asupra știrilor de fiecare zi. Nu trebuie să ne gândim la războaiele și veștile de războaie. Când Isus a spus: „Acum, când aceste lucruri încep să se întâmple, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28) El ne spune unde ar trebui să fie atenția noastră.