Odată am predicat despre nevoia noastră de a arăta iubire celor apropiați nouă. Am vorbit despre păcătoșenia de a ne lăsa provocaţi cu ușurință - și Duhul Sfânt m-a condamnat pentru același păcat în propria mea viață. Am aflat că atunci când Duhul Sfânt vorbește, merită să asculți. M-am pocăit imediat și apoi, după multă rugăciune și căutare a feţei lui Dumnezeu, eram convins că am avut o victorie asupra acelei slăbiciuni.
Am „umblat în victorie” timp de aproximativ patru zile când o convorbire telefonică cu un prieten apropiat a născut în mine în mod neașteptat furie și indignare. M-a deranjat atât de mult încât nu mai puteam să mă concentrez pe Domnul și am început să dau vina pe diavol pentru că mi-a folosit prietenul pentru a mă răni. „Doamne, diavolul îl folosea ca să mă provoace să păcătuiesc.”
Dumnezeu nu m-a lăsat să rămân în acea atitudine nepotrivită și El mi-a vorbit cu o voce fermă: „David, tu îți hrăneşti firea. Te laşi controlat de durerile și dezamăgirile din trecut și ceea ce faci este periculos.”
Mi-am dat seama că starea mea de agitație nu a fost rezultatul direct al acestei conversații dureroase, ci se datora faptului că alunecasem într-un obicei vechi pe care credeam că-l cucerisem – să las ca anumite lucruri să mocnească în mine (vezi Efeseni 4: 26-27). Când am realizat aceste lucruri, am plâns înaintea Domnului: „Nu voi învăța niciodată? Mi-ai dat acest mesaj și l-am predicat unei mulțimi mari de oameni, dar eu nu am avut victorie în acel aspect.”
M-am simțit ca un alergător care a căzut în timpul cursei și am strigat: „Doamne, vreau atât de mult să câștig premiul de a fi asemănător Ţie! (vezi Romani 8:29). După toți acești ani de umblare cu Tine, nici măcar nu mă apropii de ceea ce ar trebui să fiu. Doamne, vreau să fiu ca Isus!”
Ascultați glasul credincios al Duhului Sfânt și căutați fața Domnului. Veți fi uimiți cât de repede vă va readuce la victorie.