Un antidot împotriva virusului fricii

Jim Cymbala

Pavel i-a scris unui tânăr pastor pe nume Timotei despre promisiunea unui creștinism plin de îndrăzneală, neînfricat, prin puterea lăuntrică a Duhului Sfânt. Timotei provenea dintr-o familie credincioasă. Atât bunica, cât și mama sa, au fost creștine înaintea lui: „Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta, Eunice.” (2 Timotei 1:5)

Așadar, Timotei provenea dintr-un mediu în totalitate creștin. El era din punct de vedere spiritual, fiul apostolului Pavel, iar la un moment dat a intrat în slujire. Evident, Timotei s-a bucurat de privilegii mari spirituale chiar din prima zi a convertirii sale. Dar, în ciuda tuturor acestor avantaje timpurii și a exemplelor evlavioase, ceva nu era în regulă cu slujirea lui Timotei. Astfel, Pavel i-a lansat o provocare: „Îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Duhul pe care ni L-a dat Dumnezeu nu ne face timizi, ci ne dă putere.” (2 Timotei 1:6-7)

Pavel îi aduce aminte lui Timotei și nouă tuturor, că putem fi sinceri în credința noastră și totuși să alunecăm din nou în frică și timiditate. Chiar creștini care Îl iubesc pe Domnul și studiază Biblia pot fi temători și stângaci când se ivesc șanse de a vorbi despre Hristos. Din păcate, în anumite situații, se pare că putem vorbi despre orice altceva, dar nu despre Mântuitorul.

Așadar, ce i-a spus Pavel lui Timotei să facă? I-a spus cumva să se străduiască mai mult, să caute ceva mai profund înăuntrul lui? Nu. Pavel i-a spus lui Timotei că Duhul Sfânt este singurul antidot împotriva virusului fricii din viața lui. Focul Duhului trebuia să fie înflăcărat, întreținut și să I se acorde atenție – pentru că atunci când Duhul lui Dumnezeu ar fi fost aprins, îndrăzneala ar înlocui înclinația aparent naturală a lui Timotei spre timiditate.

Două mii de ani mai târziu, istoria bisericii a arătat în mod clar că atunci când Duhul lui Dumnezeu se mișcă, când credincioșii și bisericile se întâlnesc cu Dumnezeu într-un mod nou, oamenii devin curajoși și radicali pentru Isus Hristos. Nu este ceva ce se învață de la un slujitor creștin. Curajul spiritual vine direct numai de la Duhul Sfânt.

Nu lăsa teama de eșec să te împiedice să faci ceea ce Dumnezeu ți-a pus pe inimă! Fii plin de îndrăzneală în Duh și nu da înapoi!

Jim Cymbala a început lucrarea Brooklyn Tabernacle cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică și modestă într-o parte dificilă a orașului. Este originar din Brooklyn și este prieten de multă vreme al lui David și Gary Wilkerson.

Tags