„Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6:26-27)
Isus tocmai ce hrănise în mod miraculos mii de oameni, îi uimise și îi captivase. Ei erau gata să‑L urmeze cu nerăbdare pe acest Mesia, făcător de minuni, până în momentul în care El i-a confruntat cu privire la ceea ce urmăreau cu adevărat. Apoi lingușirea lor s-a transformat în dispreț, s-au întors și L-au părăsit în mare număr.
O întrebare cu care fiecare creștin se confruntă la început în umblarea sa cu Domnul este: „Cine este responsabil de viața mea, eu sau Isus?” Îi permitem noi lui Dumnezeu să aibă direcția deplină asupra vieților noastre sau încercăm să hotărâm ce Și-ar dori Dumnezeu de la noi?
Oamenii din această scenă erau gata de a-L urma pe Hristos, dar la fel de repede erau dispuși a-L respinge. Isus știa că aceasta se va întâmpla, de aceea în urma realizării unei mari minuni pentru acea mulțime de oameni, El i-a confruntat: „Vă spun adevărul, vreți să fiți cu Mine nu pentru că ați înțeles semnele și minunile, ci pentru că v-am hrănit” (6:26).
Este același adevăr valabil și pentru noi astăzi? Ce se întâmplă cu angajamentul nostru de credință dacă lucrurile nu se petrec pentru noi așa cum am anticipat? Îl urmăm pe Isus în principal pentru ceea ce este sau pentru binecuvântările Sale? Domnul nu se va apleca spre poftele noastre pentru a ne da tot ce vrem, când vrem. Dorința Sa este de a avea o relație cu noi, o relație continuă, pe termen lung, care să dea roade de durată. Binecuvântările Sale sunt semne ale credincioșiei și milei Sale.
În timp ce mulțimile se pregăteau să plece, Hristos s-a întors spre cei doisprezece ucenici și i-a întrebat: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” (vezi 6:67) Aceasta este o întrebare pentru fiecare creștin îndurerat din această zi, pentru fiecare dintre cei a căror rugăciune nu a primit răspunsul așa cum s-au așteptat, cu alte cuvinte, fiecare dintre cei ce se simt dezamăgiți de Dumnezeu. În astfel de timpuri, suntem ispitiți să renunțăm și să dăm înapoi.
Slavă Domnului că angajamentul nostru de credință nu se bazează pe ceea ce ne oferă Dumnezeu, ci pe relația noastră cu El și pe faptul că Îl cunoaștem ca fiind plin de compasiune, de milă și credincios. Mai presus de orice, această relație nu depinde de performanțele noastre, ci de credincioșia Sa. Prietene, păstrează-ți credința! Tatăl tău ceresc este în mod constant la lucru pentru tine.