Scriitorul cărții Evrei ne spune: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15)
Majoritatea creștinilor sunt familiarizați cu acest verset; acesta ne spune că marele nostru preot, Isus, simte suferințele noastre chiar împreună cu noi. El este atins personal de orice durere, de confuzia și disperarea cu care suntem loviți. Pentru că avem un astfel de mare preot, suntem instruiți: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (4:16) Ni se spune: „Mântuitorul tău știe exact prin ce treci și El știe cu exactitate cum să reverse harul Său asupra ta.” Când suntem într-o vreme de nevoie, cum găsim „har”, așa cum ne sugerează cartea Evrei?
Când suntem loviți de vreo calamitate, avem de ales: fie să ne încredem în Dumnezeu, fie să-L învinuim. Când Iov și soția lui au experimentat pierderea tragică a familiei lor și dezastrul stării sale fizice, au ales două reacții complet diferite. Soția lui s-a umplut de amărăciune și nebunește L-a învinuit pe Dumnezeu, chiar îndemnându-l pe soțul ei să „blesteme pe Dumnezeu și să moară!” (Iov 2: 9)
Iov, de asemenea, era profund îndurerat și într-o mare suferință fizică, totuși el a avut încredere în Dumnezeu în mijlocul tuturor acestor lucruri. El a spus: „Nu înțeleg nimic din ceea se întâmplă, dar: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15). Iov a spus, de fapt: „Nu contează dacă aceste bube mă vor duce în mormânt. Voi ieși din toate acestea încrezându-mă în Domnul și nu voi renunța niciodată la încrederea că El știe ce face. Are un scop etern și voi avea încredere în El până la ultima mea suflare.”
Ce mare încredere era în inima lui Iov! Și adevărul minunat este că aceeași încredere în Tatăl nostru iubitor poate fi a noastră, dacă ne încredem în El.