„Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57). Mulți credincioși citează zilnic acest verset, aplicându-l la încercările și necazurile lor. Cu toate acestea, contextul în care Pavel îl spune sugerează un sens mai profund. Cu doar două versete mai devreme, Pavel afirmă: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” (15: 54-55)
Pavel vorbea elocvent despre dorul său de cer. El a scris: „Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică. Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc.” (2 Corinteni 5:1-2).
Potrivit lui Pavel, cerul – a fi în prezența Domnului pentru eternitate – este ceva ce trebuie să ne dorim din toată inima.
Pe măsură ce mă gândesc la aceste lucruri, începe să mi se creeze o imagine glorioasă. În primul rând, îmi imaginez descrierea lui Isus privind o adunare uriașă, atunci când îngerii „adună pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la un capăt la celălalt al cerului” (Matei 24:31). Când toate aceste mulțimi au fost adunate, îmi imaginez un mare marș al victoriei ce are loc în ceruri, cu milioane de copii glorificați cântând osana Domnului, așa cum au făcut odinioară copiii în templu.
Apoi urmează toți martirii. Cei care au strigat cândva pentru dreptate pe pământ vor striga: „Sfânt, sfânt, sfânt!” Toți vor sălta de bucurie, strigând: „Victorie, victorie în Isus!”
Apoi va veni un vuiet puternic, un sunet niciodată auzit până atunci. Este biserica lui Isus Hristos cu mulțimi din toate națiunile și semințiile.
Poate că toate acestea sună mult pentru tine, însă Pavel însuși a mărturisit despre aceasta. Când apostolul credincios a fost dus la cer, el „a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.” (2 Corinteni 12:4). Pavel a spus că a fost uimit de ceea ce a auzit acolo. Cred că exact acestea au fost sunetele pe care le-a auzit. Lui i s-a oferit o previzualizare a cântării și laudei lui Dumnezeu de către cei care se vor bucura în prezența Lui, după ce trupurile lor au fost întregite și sufletele lor s-au umplut de bucurie și pace. Era un sunet atât de glorios încât Pavel îl putea asculta, dar nu îl putea repeta.