A fost necesar ca Isus să ia formă umană pentru ca El să poată experimenta tot ceea ce trăim noi pe pământ - respingere, durere, tristețe, ispită. Într-adevăr, deși era Dumnezeu în carne, El a îndurat toată experiența umană nu ca Dumnezeu, ci ca om, cu toate slăbiciunile noastre. Aceasta Îi permite lui Isus să se roage pentru noi cu o simpatie extraordinară: „Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18).
Să ne gândim la cazul unei surori dragi care este în luptă. Ea Îl iubeşte pe Isus, dar este descurajată, căzută, respinsă. Rămânând în rușine, ea crede: „Am fost atât de rănită și nimeni nu pare să mă înțeleagă.” În pragul renunțării, ea se află într-o stare de disperare totală.
În plus, Satan stă lângă ea, acuzând-o: „Uită-te la ea! Nu are practic nici un pic de credință. Ce fel de creștină este ea?”
Atunci Isus intervine! El vede durerea ei și știe că credința ei este slabă, așa că se duce înaintea Tatălui în numele ei și începe să imijlocească pentru ea. El devine Avocatul ei! „Tată, știu ce simte această preaiubită soră. Am fost acolo - respins; batjocorit; scuipat. În disperarea Mea, am strigat: „Pentru ce M-ai părăsit?” Simt cu această femeie, Tată, dar I-am spălat păcatele și ea are încă inimă pentru Mine.”
Aici este punctul în care rugăciunile lui Isus intervin pentru noi: „Tată, aș vrea să i se ofere o nouă provizie de har de sus. Fie ca Duhul Sfânt să vină asupra ei cu o reînnoire specială de încurajare. Dă-i pace și odihnă în Duhul Sfânt. Ea este a mea și Satan nu o poate avea!”
Dintr-o dată, aparent din nicăieri, femeia se simte încurajată, pentru că i-a fost dat har prin rugăciunile Marelui nostru Preot. El este atins de sentimentele neputinței noastre - și El acționează în milă.