“Caci daca nu invie mortii, nici Cristos n-a inviat. Si daca n-a inviat Cristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti in pacatele voastre, si prin urmare si cei ce au adormit in Cristos sunt pierduti. Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Cristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre oameni" (1 Cor. 15:16-19).
Ca si adolescent, aveam indoieli, cu privire la Dumnezeu si am inceput sa privesc in alte religii. La acea vreme am descoperit credinta Baha'i ca fiind potrivita, pentru ca spunea ca toate religiile sunt adevarate si toate drumurile duc in cer. Dar apoi l-am citit pe marele autor crestin C.S. Lewis care a corectat gandirea mea ingusta si libera. El spunea ca tot Crestinismul depinde de o singura intrebare: a fost o inviere sau nu?
Daca la aceasta nu putem raspunde cu da, atunci faptul ca a existat o arca a lui Noe, sau 6 zile de Creatie, sau o reala Gradina Eden, nu mai are nici o importanta. Daca invierea lui Cristos n-a avut loc, niciunul din aceste lucruri n-au vreo importanta. Dar daca a fost o inviere: atunci orice altceva este posibil: Lazar putea fi inviat din morti, oamenii puteau fi vindecati, pacatele pot fi indepartate, cerul poate fi o realitate. Aceasta este puterea invierii — si ne ofera ceva ce Pavel afirma ca este speranta noastra binecuvantata (Tit 2:13).
Cu cat citeam mai mult, adolescent fiind, cu atat ajungeam la o credinta ferma despre martorii care L-au vazut pe Isus dupa inviere” (1 Corinthians 15:6). Am inceput sa vad invierea nu doar ca pe un eveniment aditional, ci ca pe culminarea si terminarea lucrarii mortii lui Isus pentru noi. Si speranta binecuvantata pusa in mine care a devenit o sursa de viata pentru fiecare zi.
Daca nu revendicam puterea invierii lui Isus in viata noastra de zi cu zi, nu vom experimenta ce a castigat invierea Sa pentru noi.