Isus a spus o parabolă despre un rob căruia i s-a iertat o mare datorie. Acest om a găsit har și milă la stăpânul său, dar i s-a părut că totul i se cuvenise. Imediat după ce a fost iertat, el a ieșit afară și a început să-l strângă de gât pe un om care îi datora o sumă mică și nesemnificativă, cerându-i: „Plătește-mi ce îmi datorezi - acum!” Când datornicul i-a cerut omului milă, el a refuzat și astfel acel om a fost închis.
De ce a fost acest om atât de grabnic să judece? De ce nu avea deloc milă? A fost pentru că el nu a luat în considerare propria lui nevrednicie. El nu a înțeles cât de neputincios fusese, cât de mare fusese păcatul lui. Nu realizase pericolul în care se afla - cât de aproape de moarte a fost - înainte de a i se fi arătat milă. Atunci când stăpânul a aflat ce făcuse omul nerecunoscător celuilalt datornic, l-a aruncat în închisoare pentru toată viața.
În timp ce studiam această parabolă, Domnul m-a oprit și m-a condamnat de propria mea lipsă de milă. „Eu, Doamne? Eu sunt unul dintre cei mai milostivi predicatori din America.” Dar El a început să-mi reamintească remarcile insensibile pe care le făcusem, lucruri pe care le-am spus fără să le gândesc. Am plâns înaintea Domnului și L-am întrebat cum s-a putut întâmpla aşa ceva.
„David, ai uitat incredibila milă pe care ți-am arătat-o. De câte ori te-am scăpat dintr-o situaţie care te-ar fi putut distruge? N-ai fi aici fără mila Mea!”
Am plâns înaintea Domnului și, după ce I-am cerut iertare, m-am întors la Cuvânt ca să-I caut ajutorul pentru a deveni mai milostiv. Un verset minunat pe care l-am găsit este Psalmul 119: 76: „Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâierea, cum ai făgăduit robului Tău!”
Înțelesul aici este: „Doamne, Cuvântul Tău îmi spune că trebuie să fiu mângâiat de cunoașterea faptului că ești milostiv și plin de compasiune pentru mine. Ajută-mă să arăt aceeași milă şi celor din jurul meu.”