Când Isus și-a petrecut ultimele ore cu ucenicii Săi, le-a spus: ”Adevărat , adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16:23) Apoi le-a spus mai departe: ”Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (16:24)
Ce afirmație incredibilă! Pe măsură ce această scenă se derula, Hristos îi avertiza pe urmașii Săi că pleacă și că nu-L vor mai vedea pentru o vreme. Cu toate acestea, în același timp, i-a asigurat că au acces la fiecare binecuvântare a cerului. Tot ce aveau de făcut era să ceară în numele Lui.
Luând în considerare toată puterea și resursele pe care le avem în Hristos, majoritatea credincioșilor nu au cerut aproape nimic în numele Său. Cuvintele lui Hristos către ucenicii Săi mă condamnă: ”Până acum nu ați cerut nimic în Numele Meu.” Iată ceea ce cred că îndurerează inima lui Dumnezeu mai mult decât toate păcatele noastre la un loc. Domnul nostru este îndurerat de lipsa tot mai mare de credință în promisiunile Sale - de îndoielile din ce în ce mai mari pe care le avem cu privire la faptul că va răspunde rugăciunilor noastre - și de un popor care cere tot mai puțin din puterea care este în Hristos.
Lumea nu a cunoscut niciodată o vreme mai potrivită pentru a face acest lucru. Cu toate acestea, în numele lui Isus există tot mai puține cereri, iar cu trecerea timpului creștinii cer din ce în ce mai puțin de la Domnul. Le e frică să înainteze, adesea din cauza necredinței.
Este uimitor cu câtă credință vorbește Biserica despre numele lui Hristos. Îl lăudăm, Îl binecuvântăm, cântăm despre ”puterea minunată care lucrează în numele cel binecuvântat al Domnului.” Dar nu ne însușim puterea care este în Numele Lui.
Preaiubiților, trebuie să ne ocupăm locurile în Hristos și să ne ținem de Cuvântul lui Dumnezeu. Promisiunile Sale sunt armele războiului nostru și vor deveni puternice în mâinile noastre atunci când ni le vom însuși.