Cred că fiul risipitor din Luca 15:11-32 a venit acasă fiindcă știa cum fusese tatăl său în trecut față de el. Acest tânăr cunoștea caracterul tatălui său și cu siguranță a primit multă dragoste din partea lui. De ce s-ar fi întors la un bărbat care ar fi putut fi supărat și gata să se răzbune, care l-ar fi putut bate și l-ar fi făcut să-i dea înapoi fiecare cent pe care îl risipise?
Fiul risipitor știa sigur că nu va fi condamnat pentru păcatele sale. Probabil s-a gândit: „Știu că tatăl meu mă iubește. El nu-mi va arunca păcatul în față. Mă va aduce înapoi acasă.” Când ai acest fel de trecut, poți oricând să te întorci acasă.
Acum, tânărul intenționa să-i facă tatălui său o mărturisire din inimă, pe care o tot repetase în drumul spre casă. Totuși, când s-a întâlnit cu tatăl său, nici măcar nu a avut ocazia să facă întreaga mărturisire: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult” (Luca 15:20). Tatăl a fost atât de fericit că fiul său s-a întors încât l-a acoperit cu sărutări, spunând de fapt: „Te iubesc, fiule! Vino acasă și fii restaurat!”
Tatăl a făcut toate acestea înainte ca fiul său să poată termina ce avea de mărturisit. Tânărul a reușit să spună începutul discursului, dar tatăl său nu a așteptat să termine. Pentru el, păcatul tânărului fusese deja achitat.
Observați cum tatăl fiului risipitor l-a „împiedicat” pe acesta să se pedepsească singur sau să se priveze de binecuvântarea deplină a bunătății. Răspunsul tatălui a fost să poruncească slujitorilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați‑l! Să mâncăm și să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.” (Luca 15:22-24). Păcatul nu era ceea ce îl interesa pe tatăl său. Singurul lucru pe care-l avea în minte era dragostea. Voia ca băiatul său să știe că a fost acceptat înainte chiar ca acesta să își poată face mărturisirea.
Acesta este aspectul pe care Dumnezeu vrea să ni-l facă cunoscut tuturor: „Disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2:4). Iubirea lui Dumnezeu ne întâmpină acasă.