Nu îți poți câștiga prin plâns intrarea în locașul ceresc. Nu vei ajunge acolo prin studiu, muncă și nici prin voința ta. Nu, singura cale către tronul vieții este cea a unei jertfe vii: „să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1)
Pavel vorbește din experiență. Iată un om care a fost respins, ispitit, persecutat, bătut, închis, care a trecut printr-un naufragiu, care a fost bătut cu pietre. Pavel avea de asemenea în inima lui și grija bisericii. Acum ne spune nouă: „Vrei să știți cum am ajuns să fiu mulțumit în orice condiție mă aflam, cum am ajuns să găsesc odihna adevărată în Hristos? Iată calea, secretul ca voi să vă însușiți poziția în locurile cerești: Aduceți-vă trupul ca o jertfă vie Domnului!”
Rădăcina din limba greacă pentru „vie” sugerează aici „pe tot parcursul vieții”. Pavel vorbește despre un angajament ferm, o jertfă care se face o singură dată în viață. Totuși, nu înțelegeți acest lucru în mod greșit; nu este vorba despre o jertfă care are legătură cu ispășirea pentru păcat. Jertfa de pe cruce a lui Hristos este singura ispășire cu valoare: „Acum, la sfârşitul veacurilor, S‑a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.” (Evrei 9:26)
Jertfa pe care o descrie Pavel este una în care Dumnezeu Își găsește toată plăcerea, tocmai pentru că implică inima. Ce este această jertfă? Este cea de a muri față de propria voință, de a renunța la atotsuficiența noastră și de a ne părăsi propriile ambițiile.
Când Pavel îndeamnă: „Aduceți-vă trupul!”, el spune: „Apropiați-vă de Domnul!”. Totuși, ce înseamnă asta, mai exact? Înseamnă să ne apropiem de Dumnezeu cu scopul de a-I oferi întreaga noastră ființă. Înseamnă să venim la El nu în propria noastră suficiență, ci ca un copil înviat, ca sfinți prin neprihănirea lui Isus, ca fiind acceptați de Tatăl prin poziția noastră în Hristos. În momentul în care îți predai voința, jertfa a fost adusă. Se întâmplă atunci când renunți la lupta de a încerca să-I placi lui Dumnezeu prin forțele proprii. Acest act de credință este „slujba legitimă” la care se referă Pavel. Totul este să ne încredem în El cu toată ființa noastră, crezând că ne va oferi toate binecuvântările de care avem nevoie.