Cred că pocăința se adresează atât celor credincioși cât și păcătoșilor; creștinii care menţin o atitudine de pocănţă atrag asupra lor atenția specială a lui Dumnezeu. Dacă mergem înaintea Domnului cu o inimă plină de pocăinţă, vom fi copleşiți de binecuvântări incredibile.
O caracteristică remarcabilă a unei inimi care se pocăieşte este dorința de a accepta vina pentru greșelile sale, spunând: „Doamne, eu sunt cel care a păcătuit.”
„În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.” (2 Corinteni 7:10) Ioan scrie: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.” (1 Ioan 1: 8)
Poate fi foarte greu să recunoaștem că am greșit. Noi justificăm acțiunile noastre și gândim tot felul de strategii pentru a scăpa de vină într-un efort de a distrage atenția de la noi înșine. Și niciunul din aceste lucruri nu-i place lui Dumnezeu.
A ne pocăi înseamnă mai mult decât să ne scuzăm sau să îndreptăm lucrurile cu persoana faţă de care am greşit. Este vorba și de a îndrepta lucrurile faţă de Dumnezeu. David exemplifică acest lucru pentru noi într-un mod perfect - el a crezut în căutările inimii. În discciplina grea de a scoate la suprafaţă păcatul din inima lui, David a strigat: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139: 23-24)
David își deschide continuu inima la lumina cercetărilor lui Dumnezeu. El a ieşit în întâmpinarea cercetării Domnului, mergând atât de departe încât să strige: „Căci îmi cunosc bine fărădelegile,şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta;” (Psalmul 51: 3-4)
Trebuie să-L laşi pe Dumnezeu să-ți cerceteze inima astăzi? Pocăinţa de vreun păcat ascuns îţi va păstra inima de carne și maleabilă înaintea Lui, dulce și ușor de modelat de către Duhul Sfânt.