Aceste trupuri muritoare sunt doar niște cochilii, iar viața nu este în cochilie. Este o limită temporară care consolidează o putere de viață în continuă creștere, în maturizare continuă și acționează asemenea unui păzitor temporar al vieții interioare. Cochilia este sintetică în comparație cu viața veșnică pe care o îmbracă.
Fiecare creștin adevărat a fost cuprins cu viața veșnică. Este semănată ca o sămânță în corpurile noastre muritoare, care se maturizează în mod constant și trebuie să se elibereze în cele din urmă din coajă pentru a deveni o nouă formă de viață. Această viață glorioasă a lui Dumnezeu exercită în noi presiune asupra cochiliei și, în momentul învierii, coaja se rupe. Limitele artificiale sunt rupte, iar ca un pui nou-născut, sufletul este eliberat din închisoare. Slavă Domnului!
Ca un copil al lui Dumnezeu, în momentul în care Domnul nostru consideră că această cochilie a noastră și-a îndeplinit funcția, va trebui să ne abandonăm vechiul nostru corp. Pavel a spus: "A muri este câștig!" (Filipeni 1:21). Acest fel de vorbire este absolut străin de vocabularul nostru modern, spiritual. Am devenit închinători ai vieții, astfel încât avem foarte puțină dorință de a pleca pentru a fi împreună cu Domnul. A fost Pavel morbid? A avut un fix nesănătos cu privire la moarte sau a arătat o lipsă de respect față de viața cu care Dumnezeu l-a binecuvântat? Absolut nu! Pavel a trăit viața la maxim, dar a învins frica de "zbuciumul morții" și a putut spune: "Este mai bine să mori și să fii cu Domnul decât să rămâi în trup".
Cei care mor în Domnul sunt câștigătorii, iar noi, care rămânem, suntem cei care avem de pierdut. Vă încurajez să vă îndreptați atenția spre orașul glorios pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru cei care mor în credință (vezi Evrei 11:16). Rugați-L să vă despartă de legăturile acestei lumi, astfel încât să puteți aștepta cu o anticipare prețioasă să fiți în prezența Sa – oricând ar fi!