„De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Matei 7: 24-27)
Isus ilustrează aici că singura casă care va rezista în viitoarea furtună este stabilită pe o bază solidă. Casa despre care vorbeşte Isus este mersul nostru zilnic cu El. Zidim o temelie a cunoașterii lui Hristos, a înțelegerii căilor Sale. Începem să zidim în credința noastră anumite caracteristici care vor determina modul în care reacționăm sub presiune.
Mulți creștini spun: „Ei bine, eu sunt credincios. Am zidit pe stâncă.” Totuși, ei nu înțeleg cu adevărat ce înseamnă această expresie și vor avea un șoc mare atunci când relația lor cu Isus nu va rezista unei furtuni. Ei vor fi expuși ca neavând nicio fundație!
Nu putem înțelege această pildă dacă nu înțelegem că este vorba despre ascultare! Isus vorbește despre o persoană care aude Cuvântul Lui și îl împlineşte, care Îl ascultă, care ascultă de poruncile Sale. El descrie un stil de viață – un mers de supunere totală, absolută față de Cuvântul Său. Aceasta este temelia noastră!
Desigur, Isus Însuși este stânca noastră, dar asta nu este semnificația deplină a „stâncii” așa cum o folosea El în această parabolă. Unii care pretind că au zidit pe Hristos ca şi stânca lor nu pot zidi în mod corespunzător. Această stâncă este o condiție a inimii și reprezintă motivele fundamentale din care provine ascultarea noastră față de Dumnezeu.