V-ați întrebat vreodată de ce ucenicii au fost atât de ignoranți în căile lui Hristos și în scopurile veșnice ale lui Dumnezeu? De ce, după trei ani în care au auzit predicile binecuvântate ale Mântuitorului lumii, au rămas orbi, nepregătiți pentru lucrurile care au urmat? De ce înțelegerea lor despre cruce și înviere a fost atât de limitată?
S-a întâmplat astfel pentru că nu au auzit cu credință! În mai multe rânduri, Isus a trebuit să-i mustre: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!” (Luca 24:25).
„De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” (Matei 8:26). Ei aveau puțină credință - inimi care nu puteau să creadă Cuvântul Lui. Și au fost lăsați goi, nepregătiți, confuzi - orbiți de necredință!
Dacă Isus se minunează de necredința ucenicilor în timpul perioadei Sale pe pământ, ce trebuie să gândească despre noi astăzi? Ninive s-a pocăit după o singură predică, crezând fiecare cuvânt predicat de Iona. Cu toate acestea, America a auzit mii de astfel de avertismente de la mulți profeți, dar mulțimi de așa-numiți credincioși plini de Duh nu le iau în seamă. Ei spun: „Nu mai vreau să mai aud asta.” Și apoi şi-au scos totul din minte!
Cât din ceea ce ai auzit îți mai amintești? Cât de profund a pătruns în fibra ta spirituală? Dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu este asimilat de credință - dacă nu-I cerem cu credință să ne ajute să îl primim și să-l aplicăm - vom ajunge să alegem numai ceea ce ne place. Și, de obicei, alegem binecuvântările, îndurările și mângâirile și scuturăm cererile, mustrările și avertismentele.
Încrederea face ca Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în duhul nostru. Și credința îl pecetluieşte în personalitatea și mintea noastră, astfel încât să nu fie uitat niciodată.