Punerea la încercare a Domnului începe atunci când Dumnezeu permite o intensificare a crizei din viața noastră. De ce face asta? Ce urmărește? Domnul nostru permite ca acest lucru să se întâmple astfel încât El să poată ajunge la ultimele rădăcini ale necredinței noastre!
Duhul Lui intră în fiecare cămăruță a inimii noastre, căutând cele mai îndrăznețe lucruri - mândrie, auto-suficiență și orice altceva de felul acesta care îi împiedică plinătatea în noi.
Pe scurt, asta înseamnă să-L pui la încercare pe Dumnezeu. Se întâmplă atunci când cei aleși, binecuvântați, se află în focurile încercării și criza lor continuă să crească în intensitate până când frica pune stăpânire pe inimile lor și îi face să strige: ”Doamne, unde ești? Unde este eliberarea mea? Ești cu mine sau nu?”
Ioan Botezătorul s-a confruntat cu un fel de încercare care poate duce la punerea la probă a lui Dumnezeu. Pe când stătea în închisoare, trebuie să se fi întrebat unde era Dumnezeu în situația lui. Cuvântul ajunsese la el cu privire la toate lucrurile minunate pe care Isus le făcea -vindecarea oamenilor, minunile, atragerea la Sine a mulțimilor care odată veneau la Ioan. Și acum, aici stătea singur, așteptându-și execuția.
Ioan știa că trebuie să se micșoreze, astfel încât Hristos să crească, dar acum gândul acesta îi trecea prin minte: ”Să mă micșorez, da. Dar moartea? De ce trebuie să mor dacă Isus este cu adevărat Dumnezeu? Doamne, acest lucru este prea mult ca să-l pot îndura.”
Ultimele cuvinte pe care Isus i le-a adresat lui Ioan au fost incredibil de semnificative: ”Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” (Matei 11: 6). Hristos îi spunea acestui slujitor evlavios: ”Nu te poticni în Mine, Ioan. Dumnezeu are un plan în toate acestea și este demn de încredere. Dacă dorea să vin și să te eliberez, știi că aș fi fost acolo într-o clipă. Fii sigur că orice va ieși din aceasta va fi pentru slava Lui și va însemna glorie veșnică pentru tine!”
Ioan a supraviețuit. Iar când a fost în cele din urmă decapitat de Irod, el s-a dus acasă în glorie plin de credință și onoare.