Vedem o imagine măreață a harului prin intervenția lui Dumnezeu în Sodoma când El literalmente a apucat pe Lot și familia sa scoțându-i afară din oraș. „Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia i-au apucat de mână pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-i cruţe; i-au scos şi i-au lăsat afară din cetate” (Geneza 19:16).
Pe când Lot zăbovea în pragul distrugerii, fără nici un fel de putere sau voință de a se salva pe sine, Dumnezeu l-a luat de mână și l-a condus spre un loc sigur pe acest om confuz, amăgit și legat de păcat. În esență, El îi spunea lui Lot, „Te iubesc și nu am de gând să te las să mori în acest revărsare a mâniei. Ești un om neprihănit, Lot, și te-am avertizat. Acum vino!”
„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5:6). Sensul literal al expresiei „fără putere” în acest context este „fără vreo abilitate sau voință.” Dumnezeu spune că El este dornic să acționeze în numele nostru pentru că noi nu avem nimic de dat.
Domnul mai avea numai o instrucțiune pentru Lot: „Scapă-ți viața; să nu te uiţi înapoi şi să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri”(Geneza 19:17). Muntele aici reprezintă prezența lui Dumnezeu, un loc singur cu El. Vedem această imagine repetându-se peste tot în Scriptură. Pe un munte Moise a fost atins de gloria Dumnezeu; Isus L-a căutat pe Tatăl său în rugăciune, Hristos a fost schimbat la față înaintea ucenicilor Săi.
„Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt” (Psalmul 48:1).
„Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui” (Isaia 2:3).
Când Dumnezeu te izbăvește prin credința în promisiunile Lui, aleargă direct la muntele sfințeniei Lui ― prezența Sa.