"Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii." (1 Ioan 4:11) Dragostea pentru celălalt descrisă aici nu este o simplă strângere de mână, o îmbrățișare rapidă sau vreo lingușire. Nu, ci acest tip de dragoste vede nevoia celuilalt și face ceva în legătură cu asta. De fapt, conform lui Ioan, dacă îl vedem pe fratele nostru în nevoie și nu facem nimic, dragostea lui Dumnezeu nu este în noi.
"Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul." (1 Ioan 3:18) Evident, iubirea unii pentru alții îi place lui Dumnezeu, dar este imposibil să-i iubești pe ceilalţi până când nu ești pe deplin convins de dragostea lui Dumnezeu pentru tine. Ioan scrie: "Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el." (4:16) Pur și simplu nu-i putem iubi pe ceilalţi, până când acest adevăr nu rămâne stabilit clar în inimile noastre: "În ciuda tuturor slăbiciunilor și eșecurilor mele, Dumnezeu mă iubește!" Dacă eşti convins de iubirea lui Dumnezeu pentru tine, dragostea Lui va izvorî din tine în mod natural.
Dacă păstrăm vreun resentiment împotriva unui frate sau a vreunei sore, nu deţinem dragostea lui Dumnezeu. Mai mult, dacă nu acordăm iertarea noastră altuia, Dumnezeu nu ne va da nici El iertarea Sa. Deci dragostea nu este doar ceva despre care vorbeşti. Este o chestiune de a face, de a acționa, de a trăi.
Dacă vreți cu adevărat să vă bucurați de Dumnezeu, Domnul vă va deschide ochii față de nevoile celor din jurul vostru. Creștinii egoiști nu cunosc acest tip de iubire față de ceilalți. Darul ajutorării este dat numai celor care îl caută și se roagă pentru el. Duhul lui Hristos vă va face conştienţi de nevoile altora, făcându-vă să spuneţi plângând: "Frate, soră, lasă-mă să te ajut. Vreau să stau cu tine în această perioadă dificilă." Dumnezeu îţi va trimite o persoană după alta care sunt în nevoie – dar aceasta nu va fi o povară. Dimpotrivă, te va înveseli pentru că vei împărtăși bucuria lui Dumnezeu!