„Da, din nou și din nou, ei ... au limitat pe Sfântul lui Israel” (Psalmul 78:41, NKJV). Cuvântul „limitat ” aici provine din două cuvinte rădăcină care înseamnă „mâhnirea lui Dumnezeu prin lăsarea unei amprente”. Pe scurt, limitarea lui Dumnezeu înseamnă trasarea unei linii sau a unui cerc și afirmarea: „Dumnezeu este până aici, El nu merge mai departe!”
Așa a făcut biserica primară din Ierusalim. L-au lăsat pe Hristos într-un cerc mic, limitându-l doar la populația evreiască. S-ar putea să râdem de această idee acum, dar această gândire descrie pe mulți credincioși de astăzi. Am lăsat în mintea noastră o amprentă sau un concept foarte mic despre mărimea lui Hristos.
Isus nu poate fi închis. El constant trece dincolo de micile noastre cercuri restrânse și trece întotdeauna de orice limită extremă.
Permiteți-mi să vă dau un exemplu. Cu ani în urmă, penticostalii păreau să aibă botezul Duhului Sfânt limitat la mișcarea lor. Mulți penticostali s-au gândit: „Suntem biserica plină de Duhul lui Dumnezeu!” Predicatorii penticostali s-au plâns de moartea confesiunilor principale. „Ei nu au Evanghelia completă ca și noi”, au declarat ei. Dintr-o dată, Duhul lui Dumnezeu a izbucnit în cercurile trasate de aceștia. Duhul Sfânt a venit asupra credincioșilor din tot felul de confesiuni. S-a scris o carte clasică despre această mișcare a Duhului, numită They Speak with Other Tongues de John Sherrill.
Domnul a folosit și cartea mea Crucea și Pumnalul, mai ales în cercurile catolice. Ca și Petru în Fapte capitolul 10, a trebuit să permit lui Dumnezeu să lucreze în inima mea înainte să accept ceea ce se întâmpla. Fusesem crescut penticostal și, pentru prima dată în viața mea, am văzut preoți plângând cu convingere, strigând către Isus.
Curând am avut predicatori evanghelici s-au certat cu mine, cerându-mi: „Ce spui despre Mariologia acelor catolici? Cum poți sluji oamenilor care cred în aceasta?” M-am trezit răspunzând în același spirit cum a făcut Petru: „Nu știu nimic despre Mariologie. Tot ce știu este că există oameni care spiritual suferă de foame în biserica Catolică și că există adevărați închinători ai lui Isus între preoți. Dumnezeu îi umple pe acești oameni cu Duhul Său.”
Dumnezeu are poporul Său pretutindeni și nu trebuie să numim pe nici unul necurat. După cum i s-a spus lui Petru în viziunea sa: „Ce a curățat Dumnezeu, să nu numești spurcat.” (Fapte 10:15) Trebuie să fim atenți să nu-L reprezentăm pe Isus ca fiind mic și să nu-L închidem cu gândirea noastră slabă într-o cutie.