Domnul nostru are o problemă peste care nu poate trece, în privința comunicării cu cei care pretind că Îl iubesc. Intrăm pe porțile Lui cu mulțumiri și în curtea Lui cu laude. Îl lăudăm cu instrumente, cu cântece, cu mâini înălțate, cu lacrimi și cu osanale puternice - totuși aceasta este doar o comunicare unilaterală.
Ne grăbim în prezența Sa atunci când stăm în cămăruța secretă în închinare și cereri, iar apoi o luăm de la capăt. De câte ori a fost gata și nerăbdător să-Și deschidă inima și să vorbească, dar iată că nimeni nu era acolo.
Imediat după înviere, Isus a apărut la doi ucenici pe drumul spre Emaus. Ei erau îndurerați de faptul că Domnul plecase și, în suferința lor, nu L-au recunoscut ca Mesia. În timp ce ei se gândeau între ei, Isus voia să vorbească pentru că avea atât de mult de împărtășit cu ei. În cele din urmă nu a mai fost oprit și le-a vorbit: "Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El." (Luca 24:27).
Nu ar fi putut fi o experiență mai bună pentru acei ucenici! Ei au auzit glasul și au plecat spunând: "Nu a ars inima noastră în noi în timp ce vorbea cu noi pe drum și în timp ce ne-a deschis Scripturile?" (24:32). Acești doi oameni au împărtășit o mare bucurie, dar cum rămâne cu bucuria lui Isus? El era împlinit pentru că a a stat câteva ore doar să le vorbească! În forma Sa glorificată, El a experimentat prima Sa comuniune în ambele sensuri; inima Lui singură a fost atinsă și nevoia Lui a fost împlinită.
Credem că Isus găsește destulă plăcere din ceea ce facem pentru El, dar există mult mai mult. Domnul nostru răspunde credinței noastre; El vorbește cu Tatăl despre noi; se bucură de încrederea noastră și Îi place să ne dea odihnă și pace. Sunt convins că cea mai mare nevoie a Lui este de a avea o comunicare personală unică cu aceia pe care i-a lăsat aici pe pământ.
Când stai singur cu Domnul și îți verși inima Lui, asigură-te că ai timp să Îl asculți și pe El!