IMPACTUL SLUJITORILOR CREDINCIOȘI

Gary Wilkerson

Ioan Botezătorul a fost chemat să pregătească calea pentru Isus. El nu a luat o persoană individuală și i-a spus că trebuie să se oprească din a face un lucru și să înceapă să facă altceva. Nu, ci el a proclamat că Isus vine pentru un popor care a fost angajat în cauza lui Hristos, un popor care să I se predea Lui în întregime.

Domnul i-a vorbit lui Zaharia despre Ioan: ”Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători, la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Luca 1:17, NIV).

Isus venea pentru un popor pregătit - nu pentru o clădire sau un program sau chiar o mișcare. Dumnezeu dorește un trup de credincioși care sunt cu adevărat devotați lucrurilor care ne aduc împreună - slujitori credincioși care sunt plini de Duhul Sfânt și puterea lui Ilie.

Citim din nou despre Ilie în Iacov: ”Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul.” (Iacov 5:17-18)

Cuvântul lui Dumnezeu spune că Ilie a fost un om la fel ca și noi, totuși a făcut lucruri care erau ieșite din comun. Dar citim mai departe în Iacov: ”Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.” (5:19-20)

A avea credința de a opri ploaia sau de a ne ruga pentru ploaie, așa cum a făcut Ilie, este într-adevăr ceva foarte puternic. Dar salvarea cuiva de la moarte este chiar mai minunată decât acest lucru și, conform lui Iacov, Isus a dat totul, acum rămânem eu și tu, care umblând cu El vom avea puterea și autoritatea de a face același lucru.