Oamenii religioși au tendința de a se concentra asupra întunericului în locul luminii. Aud atât de mulți creștini deversând cuvinte pline de amărăciune: „Cultura e de vină” sau „Guvernul e vinovat” sau „Acel grup de interes special este o influență negativă.” Dacă umbli așa cum a umblat Isus, nu vei blestema întunericul din pricină că ești concentrat pe lumina pe care tu o aduci. Permiteți-mi să ilustrez.
Închipuiți-vă că stați pe bancă în biserică în timpul serviciului când deodată are loc o pană de curent și întreaga încăpere este cufundată în întuneric. Dacă lucrătorul cu întreținerea aprinde o lumină mică, aceasta este văzută imediat de toată adunarea, nu contează unde este amplasată. Prieteni, aceasta este imaginea care vă reprezintă într-o lume aflată în beznă. Indiferent de cât de întins este spațiu întunecos, lumina voastră poate fi văzută de cei aflați în vecinătate. Nu poate fi ascunsă, așadar dați-i voie să lumineze! Apoi nu va fi necesar să fii prins în conversații chinuitoare despre cultura noastră. Acest fel de umblare nu numai că vă scoate din stilul de viață plin de religiozitate, ci vă poartă în dragostea lui Isus. Acest lucru niciodată nu se întâmplă în urma performanțelor religioase. Apostolul Ioan ne amintește: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19).
Dacă încercăm să realizăm lucrarea lui Dumnezeu în propria noastră putere, fără dragostea Lui, nu va fi nici un fel de putere în spatele acesteia. Pavel scoate acest lucru în evidență: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor” (1 Corinteni 13:1).
În schimb, dragostea lui Hristos ne pune înainte un amvon pretutindeni, având eterna putere a cerului în spatele ei: „Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi” (1 Corinteni 13:8-10).