EȘTI DISPONIBIL PENTRU CA DUMNEZEU SĂ TE FOLOSEASCĂ?

Nicky Cruz

Câți dintre noi înțelegem cu adevărat ce înseamnă a umbla în Duhul lui Dumnezeu, a trăi cu pasiunea lui Isus, a avea încredere în Dumnezeu cu o credință curată, autentică și puternică? O credință care nu cunoaște limite și nu se teme de nimic? O credință care poate privi pe diavol în ochi și poate spune: "Nu poți merge mai departe! Nu mai ai control asupra mea! Ești slab, dat pe față și neputincios!" O credință care poate mișca orice munte, oricât de mare, de înalt sau de dificil. Totuși, acesta este felul de credință pe care Dumnezeu o cere de la cei care vor să-I vadă puterea. Este singurul lucru care poate activa adevărata putere și autoritate a Duhului Sfânt în viață.

Dacă doriți să schimbați lumea, începeți prin a lăsa pe Dumnezeu să vă schimbe, permițând pasiunea lui Isus să devină pasiunea voastră. Permițând Duhului Sfânt să fie singura voastră călăuză și îndrumător la orice pas, în fiecare minut al zilei. Permiteți-i lui Dumnezeu să vă aprindă un foc în inimă pentru El!

În calitate de credincioși, ni s-a oferit un dar mai mare decât ne-am putea imagina sau cere vreodată. Ne-a fost încredințată cea mai puternică binecuvântare pe care am putea-o primi vreodată - darul Duhului Sfânt. Duhul lui Dumnezeu! El locuiește în noi, îndrumându-ne, călăuzindu-ne, împuternicindu-ne pentru lucruri minunate și mărețe. Noi suntem astfel umpluți cu credință.

Unul dintre cele mai mari lucruri legate de a-L urma pe Isus este că nu trebuie să fii bogat sau faimos, sau un mare vorbitor, sau un evanghelist, pentru a înainta în credință și a produce un impact asupra lumii. Trebuie numai să fiți dispuși să-L lăsați pe Dumnezeu să vă folosească. Trebuie să fiți disponibili atunci când Dumnezeu are nevoie de un slujitor pentru a învăța, a atinge sau a ajuta o altă persoană în Numele Lui. Trebuie doar să fiți la dispoziția Sa. Cât de încurajator este să știm că oricare dintre noi poate face lucrul acesta.

Nicky Cruz, cunoscut evanghelist internațional și autor prolific, s-a întors la Domnul Isus Hristos dintr-o viață de violență și crimă, în urma întâlnirii cu David Wilkerson în New York în 1958. Povestea convertirii sale dramatice a fost redată mai întâi în cartea Crucea și pumnalul de David Wilkerson, iar mai târziu, în propria sa carte best‑seller: Fugi, băiete, fugi!