Când Dumnezeu spune omenirii: „Crede!”, El cere ceva care este cu totul dincolo de rațiune. Credința este total ilogică. Însăși definiția sa are de-a face cu ceva irațional. Scriptura ne spune: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Ni se spune, pe scurt: „Nu este nicio substanță tangibilă, nicio dovadă vizibilă”. În ciuda acestui fapt, ni se cere să credem.
Abordez acest subiect dintr-un motiv important. Chiar acum, peste tot în lume, o mulțime de credincioși sunt doborâți de descurajare. Adevărul este că toți vom continua să ne confruntăm cu descurajarea în această viață, dar cred că dacă înțelegem natura ilogică și irațională a credinței, vom găsi ajutorul de care avem nevoie pentru a birui.
Gândiți-vă la credința care i-a fost cerută lui Simeon. „Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului” (Luca 2:25-26). Mesia fusese promis poporului lui Dumnezeu încă de la începutul Genezei, iar ultima relatare despre Dumnezeu care a vorbit profeților înainte de nașterea lui Isus a fost în urmă cu 400 de ani.
Simeon era un om bătrân la vremea aceea și trebuie să se fi luptat cu gândul dacă chiar L-a auzit bine pe Dumnezeu. Ceea ce vă cere Dumnezeu poate părea nerezonabil. Ne cere să avem încredere în El atunci când nu dă niciun semn că ne-ar răspunde la rugăciunea noastră, când situația pare fără speranță și suntem siguri că totul s-a terminat.
Simeon s-a ținut de această promisiune prin credință și, când L-a ținut în brațe pe Pruncul Hristos, Dumnezeu i-a dat un alt dar: o înțelegere supranaturală a misiunii lui Isus: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor lumina care să lumineze Neamurile și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2:29-32).
Domnul ne spune: „Aveți încredere în Mine”. Ilogic? Da, dar de secole Domnul a dovedit că El lucrează întotdeauna la timp. Dumnezeu intervine întotdeauna la timpul perfect al Duhului Sfânt.