În Evanghelii, de multe ori Isus este portretizat ca un bărbat cu o adâncă și neclintită compasiune. După moartea lui Ioan Botezătorul, Isus s-a retras pe o barcă pentru a jeli pierderea. El știa că Ioan era în cer, dar suferea pentru cei pe care îi lăsase în urmă.
Când Isus s-a reîntors la mal, El a văzut o mulțime de cinci mii de oameni adunată pentru a se întâlni cu El. Matei consemnează că „El avea milă de ei.” Astfel că El a luat cinci pâini și doi pești și în mod miraculos a oferit de mâncare întregii mulțimi (Matei 14:14-21). I se rupea inima pentru acești oameni care veniseră să fie cu El și nu putea suporta să îi vadă flămânzi. Nu doar că le-a dat hrana fizică, ci i-a și vindecat pe cei care erau bolnavi.
Când a văzut pe doi oameni orbi pe drumul spre Ierihon „Lui Isus I s-a făcut milă de ei și le-a atins ochii. Imediat ei și-au recăpătat vederea și L-au urmat” (Matei 20:34). Compasiunea pentru acești oameni depășea orice altă sarcină pentru El în acel moment.
Pe drumul dintre Samaria și Galileea, pe când se ducea într-un sat mic, Isus a observat zece oameni care aveau lepră și El i-a vindecat (vezi Luca 17:12-14). Leproșii, instinctual, păstrau distanța chiar și față de Isus. Societatea îi evita și erau respinși de lume. Însă Isus i-a văzut și i-a fost milă de ei. El i-a văzut ca pe niște oameni care aveau nevoie de un Mântuitor.
Cum răspundem noi leproșilor din zilele noastre ― proscrișilor societății? Ce face cultura noastră cu cei săraci, cei dependenți, cu alcoolicii, cu păcătoșii? Oare Trupul lui Hristos îi vede ca pe oameni care au nevoie de ajutor, care sunt pierduți și în căutare?
Nu trebuie să uităm niciodată ceea ce a făcut Isus pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Fără harul Său salvator am fi tot la fel de pierduți și fără speranță ca leproșii. Fără Isus noi suntem nimic și fără compasiune nu avem loc în împărăția lui Dumnezeu.
Nicky Cruz, cunoscut evanghelist internațional și autor prolific, s-a întors la Isus Hristos de la o viață de violență și crimă după ce s-a întâlnit cu David Wilkerson în New York în anul 1958. Relatarea convertirii sale dramatice a fost spusă întâi în cartea Crucea și Pumnalul de David Wilkerson, iar apoi în propriul lui bestseller Fugi, Băiete, Fugi.