În trei ani de slujire Isus a vindecat bolnavi, a redat vedere orbilor, a înviat morți, a hrănit în mod miraculos mulțimi de oameni, a predicat vestea bună săracilor, și a spus adevărul poporului despre Tatăl lor ceresc. Această listă minunată de realizări a fost dusă la îndeplinire datorită ascultării Fiului față de voia Tatălui.
În noaptea Ultimei Cine, Isus își depăna conversația finală cu ucenicii și cuvintele Lui reflectau cunoașterea faptului că în curând urma să îi părăsească. În Ioan 17 citim că El a încheiat adunarea cu o rugăciune încurajatoare despre lucrurile care vor veni: o Biserică triumfătoare și biruitoare, un popor a cărui iubire unul față de celălalt va fi o mărturie pentru lume, putere divină și autoritate curgând prin urmașii Lui, și gloria Tatălui odihnindu-se peste oamenii Lui. Cuvântul „a da” apare mai mult decât oricare altul în acest pasaj: „Tată, Tu mi-ai dat.....Tu le-ai dat.....Eu le-am dat.”
Observăm în această rugăciune măreață că este în natura Tatălui să dea daruri bune copiilor Săi. Și când Și-a trimis Fiul, El a enumerat toate lucrurile pe care I le va da: „Îți voi da putere și autoritate în Numele Meu, popoarele lumii, cuvinte să vorbești și fapte de adus la îndeplinire. Și Îți voi da gloria Mea!”
În schimb, vedem că Isus are aceeași natură dăruitoare la fel ca Tatăl. De fapt, în rugăciunea Sa, Isus trece în revistă toate lucrurile pe care El deja le dăruise ucenicilor Săi ― și lucrurile pe care va continua să le dea!
Într-un fel, în acea seară Isus Și-a dat ucenicilor ultima Sa dorință și testamentul. El de fapt spunea: „Mi-am înființat împărăția prin a dărui, și tot așa doresc ca împărăția Mea să continue prin voi!”
Ultimul lucru pe care Isus l-a dat ucenicilor Săi înainte de a pleca, a fost o anumită chemare ― chemarea de a dărui. Și această chemare continuă în noi.