Cei din biserica primară nu numai că s-au confruntat cu tentația de a deveni indiferenți față de perversiunile lumii din jurul lor, ci s-au confruntat și cu posibilitatea de a fi indiferenți față de Dumnezeu. Ei puteau să facă toate lucrurile de formă, să cânte cântări, să expună predici, să-și dea zeciuiala și jertfele, să ia masa împreună, și cu toate acestea, prezența lui Dumnezeu să lipsească în continuare din adunările lor.
Cel mai înspăimântător aspect este că acest lucru se poate întâmpla cu adevărat și este greu să poată fi observat. Dacă cunoașteți istoria bisericii, știți că a fost o tăcere de 400 de ani între cartea lui Maleahi, cele ale profeților mici și cartea scrisă de Matei.
A fost o vreme îndelungată în care Dumnezeu părea că tace și ferestrele cerului păreau a fi închise, iar biserica pur și simplu trăia în forme. Din exterior, aveau o religie puternică. Arătau foarte credincioși și evlavioși, dar nu puneau inimă în ceea ce făceau, adică le lipsea ceea ce i-ar fi făcut cu adevărat urmași ai lui Dumnezeu. Apoi a venit Hristos, Dumnezeu în trup în mijlocul oamenilor, însă mulți dintre ei au ratat și acest moment.
Totuși unii dintre aceștia au intrat în Camera de sus și au așteptat ca puterea lui Dumnezeu să se coboare și a venit sub forma Duhului Sfânt și a limbilor de foc. Acești credincioși unși și-au făcut apariția în scenă.
„Toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul vorbească” (Fapte 2:4), iar cei care i-au auzit au spus: „Îi auzim vorbind în propriile noastre limbi despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!” (Fapte 2:11).
Duhul a început să se miște chiar în timpul unei culturi stricate și a unei biserici moarte. În momentul cel mai întunecat, Duhul Sfânt răspândește lumina Sa mai puternic ca oricând. Dintr-o dată, s-a ivit o a treia opțiune. Te poți alătura grupului de oameni care urmează să facă o diferență semnificativă în lume.