Luca 15:3-7 vorbește despre păstorul care Își părăsește turma de 99 de oi pentru a căuta o oaie pierdută și ne concentrăm de obicei asupra oilor pierdute, dar ce rămâne cu ceilalți care au rămas în urmă?
Îmi imaginez că printre cele 100 de oi au existat, probabil, trei sau patru care au fost întotdeauna chiar lângă genunchii păstorului, oriunde se ducea. Acestea au fost oile care s-au gândit: „Omule, noi nu te părăsim!” Acestea știau la ce oră s-a trezit ciobanul dimineața, iar dacă se trezea la 6:00, atunci la 5:59 acestea erau oile care-L împingeau de braț. Acestea erau oile care aveau să observe momentul în care ciobanul s-ar fi alarmat și ar fi început să sufere.
Acestea sunt oile care îl căutau cu atenție. Ele nu numai cunoșteau vocea Domnului ca majoritatea celorlalte oi, dar le plăcea și să se afle în prezența Lui.
Așa că atunci când o oaie rătăcește, ciobanul iese ca să o caute și părăsește (momentan) oile care îl căutau cu sârguință. Ați observat vreodată asta, cei dintre voi care Îl căutați cu sârguință pe Dumnezeu? Uneori te întrebi: „Unde s-a dus? Îl urmam, eram aproape de El. Îi simțeam prezența, iar acum nu mai pot să o simt.”
De câte ori Și-a părăsit Isus ucenicii pentru a petrece timp cu Dumnezeu sau pentru a vorbi cu cineva care era exclus social? El Și-a găsit mereu ucenicii din nou, sau ei L-au găsit, însă de obicei, aceste circumstanțe îi făceau să se întrebe: „Ce face El acum?”
Dumnezeu se ocupă de lucrările Sale, iar acestea Îl glorifică prin salvarea poporului Său. El merge după oile pierdute. De câte ori se întâmplă în moduri pe care nici noi, care Îl urmăm îndeaproape, nu le înțelegem. Acestea sunt momentele în care credința noastră este încordată și rafinată, pentru a continua să avem încredere că, și atunci când nu Îi înțelegem acțiunile sau pare să ne părăsească, Păstorul nostru este milostiv și drept.