Cu toţii suntem vinovaţi uneori de necredinţă. Adesea ne confruntăm cu încă o luptă şi permitem inamicului să ne descurajeze. Am putea să ne stimulăm sentimente de singurătate sau, experimentând un sentiment de insuficienţă, devenim convinşi că Domnul nu ne aude. Un strigăt izbucneşte din inimile noastre: “Doamne, unde eşti? Mă rog, postesc, studiez Cuvântul Tău. De ce nu mă eliberezi?”
Mergem în locul secret al rugăciunii, dar nu ne simţim în stare de nimic. Sufletele ne sunt uscate, goale, epuizate de luptele noastre, dar nu îndrăznim să-L acuzăm pe Domnul că ne neglijează în starea noastră. Astfel ne apropiem de El cu ceea ce percepem noi ca fiind smerenie. Cu capul plecat, spunem cu descurajare: “Doamne, nu te învinovăţesc. Tu eşti bun cu mine. Eu sunt problema; Ţi-am greşit atât de mult.”
Aşteaptă! Aceasta nu este umilinţă. Dimpotrivă, este o insultă faţă de un Tată care ne-a adoptat cu promisiunea legământului de a ne iubi şi susţine pe tot parcursul vieţii noastre. Când Îi spunem cât de răi suntem - cât de slabi, goi şi inutili pentru El - dispreţuim tot ceea ce a lucrat în noi. Aceasta Îl întristează pe Tatăl nostru ceresc.
Ori de câte ori suntem descurajaţi în credinţa noastră, Duhul Sfânt ne va vorbi în mod incert. „Destul cu acest plâns de milă. Scoală-te! Eşti iubit, chemat şi ales şi te-am binecuvântat prin Cuvântul Meu.” Trebuie să ne disciplinăm să ne amintim tot ce ne-a dăruit Dumnezeu. Trebuie să ne bucurăm, ştiind că El este mulţumit de ceea ce a făcut pentru noi.
S-ar putea să fi fost testat de mai multe ori. Acum a sosit timpul să luaţi o decizie. Dumnezeu doreşte credinţă care suportă testul final şi vă dă Cuvântul Său pentru a birui. Dacă vă porunceşte să faceţi ceva, vă va oferi tăria şi puterea de a asculta: „Cel slab să zică: „Sunt tare!” (Ioel 3:10). „ Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)