Isus Hristos, Mântuitorul nostru, este singur de o sfințenie desăvârșită. Pentru că numai Isus este sfânt și desăvârșit, Dumnezeu nu mai recunoaște pe nimeni în această calitate. De aceea, dacă ar fi să fim vreodată primiți de Tatăl ceresc, atunci trebuie să fim în Hristos, numai și numai prin harul lui Hristos și nu prin vreun merit de-al nostru.
„în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia” (Efeseni 2:15-16).
Datorită lucrării lui Hristos pe cruce, omul nu mai putea încerca să fie sfânt prin ținerea legii lui Dumnezeu. Nu putea deveni sfânt prin fapte bune, lucrări de neprihănire sau prin efort uman. În schimb, Tatăl va accepta numai un singur om ca sfânt: omul cel nou, înviat.
Când acest Om nou a prezentat Tatălui Său pe toți cei care cred în El, Tatăl a răspuns: „Îi primesc pe toți în calitate de sfinți, pentru că sunt în Fiul Meu cel sfânt” (vezi Efeseni 1:6).
Noi facem parte din Trupul acestui Om sfânt și neprihănit. „Voi sunteți trupul lui Hristos și fiecare, în parte, mădularele lui” (1 Corinteni 12:27). Suntem făcuți os din osul lui Hristos și carne din carnea Lui, suntem adoptați în familia Lui: „noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora” (Romani 12:5).
Pentru că suntem în Hristos, noi suntem făcuți sfinți. „şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte” (Romani 11:16). „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan 15:5).
Calea spre sfințenie nu este prin abilitățile omenești, ci prin credință în Domnul nostru Isus Hristos. Ce răspuns minunat dat strigătului neliniștit al mulțimilor de oameni care însetează să fie sfinți. Suntem sfinți când ne odihnim în sfințenia lui Hristos! Sfințenia noastră este sfințenia Lui ― care curge spre noi, ramurile, pornind de la rădăcină.