Călăuzire de la Duhul Sfânt

David Wilkerson (1931-2011)

Scopul lui Dumnezeu pentru copii Săi este să ne predăm domniei și stăpânirii Duhului Sfânt: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Galateni 5:25) Cu alte cuvinte: „Dacă locuiește în tine, lasă-L să te conducă!”

Primii creștini nu au umblat în confuzie, fiindcă au fost conduși de Duhul. Au consultat pe Duhul Sfânt și El i-a îndrumat. Umblarea în Duhul înseamnă claritate în privința scopului și luarea unei decizii nemaivăzute.

Vedem multe exemple ale călăuzirii Duhului în Noul Testament. Un bun exemplu este Petru: „Şi, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni!” (Fapte 10:19). În alt loc, citim: „Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.” (11:12). Duhul Sfânt l-a îndrumat, iar Petru a ascultat.

Există multe avantaje ale umblării în Duhul Sfânt. Un lucru bun, pentru cei care vor să cunoască: El îți va oferi indicații, avertismente sau orice ai avea nevoie. „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13). Isus nu vorbește aici doar despre profeții și despre evenimentele viitoare, ci vorbește despre viața ta. Duhul Sfânt te va călăuzi în privința tuturor lucrurilor practice ale vieții tale de zi cu zi.

Umblarea prin Duhul înseamnă, de asemenea, să nu fii niciodată biruit de puteri demonice, chiar dacă Satana va încerca să te intimideze. Pavel a avut de luptat cu o asemenea hărțuire, prin puterea Duhului: „Atunci Pavel ... umplut cu Duhul Sfânt” a înfruntat duhul rău și a doborât toate puterile întunericului (vezi Fapte 13:9-11). Vine un moment în care trebuie să te ridici în puterea Duhului Sfânt și să spui: „Destul! Îți poruncesc în numele lui Isus să pleci!”

Dar cea mai înaltă formă de umblare în Duhul este să-l lași să te învețe lucrurile adânci și ascunse ale lui Dumnezeu. Stai nemișcat în prezența Lui și lasă Duhul Sfânt să-ți descopere inima Domnului. Când faceți acest lucru, va veni călăuzire și nici nu va mai trebui să întrebați.

Pune-ți inima să-L cauți astăzi și vei învăța să-I recunoști vocea! Poți să începi să Îl lauzi, să cânți, să ai încredere în Dumnezeu - și El va avea grijă de eliberarea ta.