Poporul lui Dumnezeu a fost împotmolit ca într-o mlaștină a disperării la Marea Roșie. În acel moment cum trebuie să fi tânjit Domnul după cineva ca Ghedeon, care să se ridice în acea tabără înspăimântată și să reamintească tuturor de credincioșia lui Dumnezeu din trecut! Câteva generații mai târziu Ghedeon a avut doar o mică oaste de trei sute de bărbați împotriva unei armate, cu toate acestea el a strigat cu credință înaintea luptei (vezi Judecători 6 și 7). Vedeți voi, în ceea ce îl privește pe Domnul, timpul pentru a sta neclintit este în cel mai întunecat moment. Este atunci când totul pare fără speranță, când pare că nu este nici o cale de ieșire, când singur Dumnezeu poate salva și elibera. Necazul lui Israel de la Marea Roșie a fost intenționat de Dumnezeu ca să fie, pentru ei, o experiență de învățare, un timp când să poporul să își consolideze credința. Întrucât credința nu este cu adevărat testată atunci când totul merge lin.
Măcar dacă Israel își aducea aminte de minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ei în Egipt. Măcar dacă se încredeau în Cuvântul Lui că El îi va purta în brațele Sale așa cum un tată își poartă pe brațe copilul. Măcar dacă un grup mic dintre ei ar fi început să cânte o cântare de închinare — aceeași cântare pe care, mai târziu, au cântat-o de cealaltă parte. Măcar dacă poporul s-ar fi încrezut în Domnul, strigând, „El este tăria mea! Dumnezeul meu va triumfa. Cine este ca Tine, oh, Doamne?” Spune-mi, ce s-ar fi întâmplat?
Ei ar fi pus bazele unei credințe puternice și perseverente în Dumnezeu — o credință testată și dovedită prin focul necazului lor. Credința lor s-ar fi înălțat atât de neclintită încât i-ar fi susținut prin fiecare greutate din călătoria lor prin pustiul ce se afla înaintea lor. Ar fi avut o temelie puternică de credință pe care să construiască. Și de-a lungul timpului ar fi învățat să laude încrezători pe Dumnezeu în toate circumstanțele, cu o credință atât de puternică încât și iadul s-ar fi cutremurat.
Marea nevoie a acestui ceas este de creștini care au învățat să cânte cântarea de izbăvire atunci când se află în mijlocul încercării.