Citim în cartea lui Marcu că un tată l-a adus pe fiul său posedat la ucenicii lui Isus pentru a fi eliberat. Băiatul nu era doar tulburat sau răzvrătit, era plin de duhuri rele care controlau fiecare acțiune a sa. Situația lui era bine cunoscută în întreaga regiune și era considerat ca fiind absolut fără speranță. Fiind atât surd cât și mut, el scotea doar niște sunete. Din punct de vedere fizic el era slăbit de tot, iar tatăl său trebuia să-l țină continuu, pentru că demonii încercau să-l arunce în cel mai apropiat râu, lac sau foc. Ce situație oribilă!
Mă întreb de câte ori acest tată a trebuit să sară într-un iaz și să-l scoată de acolo pe fiul său pentru a-l resuscita. Probabil că era o slujbă cu normă întreagă, doar să-l împiedice pe fiul său să nu se omoare. Inimile părinților lui trebuie să fi fost zdrobite ca să-l vadă pe fiul lor preaiubit într-o stare atât de îngrozitoare, căci nimeni nu îl putea ajuta.
Când bărbatul și-a adus fiul la ucenici, Satan l-a făcut să spumege la gură, să scrâșnească din dinți și să alerge ca un sălbatic. Ucenicii s-au rugat pentru băiat, dar nu s-a întâmplat nimic. Curând, cărturarii îndoielnici au început să-i întrebe: ”De ce băiatul nu este vindecat? Diavolul este mai puternic în această situație?”
Apoi Isus Și-a făcut apariția! Când tatăl băiatului i-a spus lui Isus că ucenicii nu l-au putut vindeca pe fiul său, Isus a răspuns simplu: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23). Apoi Isus a făcut ca imposibilul să devină realitate: ”El, a mustrat duhul necurat şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi din copilul acesta şi să nu mai intri în el.” (9:25) Băiatul a căzut la pământ: ”Dar Isus l-a apucat de mână şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare.” (9:27)
Imaginați-vă fericirea acelei familii! Sunt sigur că tatăl și-a îmbrățișat băiatul care acum era eliberat, cu o inimă plină de emoție. Ca și părinți, putem fi siguri că putem să ne încredem în Dumnezeu cu privire la copiii noștri.