Este foarte adevărat că Isus a spus ucenicilor Săi: "Dacă cineva dorește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze" (Luca 9:23). Dar Isus a căzut sub greutatea crucii Sale, obosit, epuizat și incapabil să o ducă încă un pas. Ioan a spus: "Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al "Căpăţânii", care în evreieşte se cheamă "Golgota " (Ioan 19:17). Biblia nu ne spune cât de mult Isus și-a purtat crucea, dar știm că Simon din Cirena a fost obligat să o ia și să o ducă la locul răstignirii (vezi Matei 27:32).
Isus ajunsese la sfârșitul puterilor Sale; la urma urmei, se strâng atât de multe încât o persoană poate să ajungă la un punct de epuizare, iar crucea lui Isus să devină prea greu de purtat. Deci, ce înseamnă aceasta pentru noi? Domnul nostru ne-ar pune să facem ceva ce ar fi peste puterile noastre?
Isus știe exact ce spune atunci când ne cheamă să "luăm crucea noastră și să-L urmăm". El înțelege agonia, neajutorarea, povara pe care crucea o creează. Își aduce aminte de propria Lui cruce și știe că nu putem să o purtăm prin puterea noastră.
Există un adevăr ascuns aici, care este atât de puternic și de edificator, încât ar putea schimba modul în care privim toate necazurile și rănile noastre. Și chiar dacă sună aproape ca un sacrilegiu a sugera că Isus nu și-a purtat propria cruce, acesta este adevărul. Ceea ce înseamnă astăzi pentru noi este că Isus, care este mișcat de sentimentele neputinței noastre, a experimentat ceea ce înseamnă să fie slab, descurajat și în imposibilitatea de a continua fără ajutor. El a fost tentat în toate punctele, așa cum și noi suntem.
Ispita pentru noi nu este în eșecuri, în a lăsa crucea jos din cauza slăbiciunii; adevărata ispită este încercarea de a ridica acea cruce și de a o duce prin propria noastră putere. Isus a spus: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită. " (2 Corinteni 12: 9).