Cum reacţionăm faţă de oamenii respinşi de către societatea noastră? Ce face cultura noastră cu săracii, dependenții, alcoolicii, membri bandelor, homosexualii, bolnavii de SIDA, păcătoșii? Mai mult de atât, ce face trupul lui Hristos cu privire la ei? Îi vedem ca pe nişte oameni care au nevoie de ajutor, ca pe nişte oameni pierduţi care caută o cale de ieșire din disperarea și robia lor? Sau ne prefacem că nu există? Sunt ei undeva departe de privirile noastre, într-atât încât să nu trebuiască să ne ocupăm de ei?
Am uitat ce a făcut Isus pentru noi. Am uitat că, fără harul Său mântuitor, noi am fi la fel de pierduți, fără speranță și orbi așa cum sunt şi ei. Dacă ne-ar fi luate hainele noastre frumoase, mașinile noastre luxoase, casele, bijuteriile, locurile de muncă, sănătatea, puterea și credința, noi, de asemenea, am deveni ca şi ei nedoriţi de toată lumea. Fără Isus, nu suntem nimic! Și fără compasiune, nu avem loc în împărăția lui Dumnezeu și nu avem dreptul să ne numim fii și fiice ale Împăratului.
Din când în când, în Scriptură vedem că Isus se abătea de la drumul Său pentru a atinge viața unei singure persoane. Chiar și în mijlocul unor mulțimi numeroase, El s-a concentrat adesea asupra nevoilor unui cerșetor sărac, a unei prostituate, a unui colector de impozite, a unui pescar, a unui șchiop sau a unui om orb. El nu vedea mulțimile; El vedea oamenii, sufletele nevoiașe căutând ajutor.
Imaginați-vă impactul pe care l-am putea avea asupra lumii dacă fiecare lucrător, pastor, evanghelist și credincios de astăzi ar privi oamenii în acest fel. Dacă am putea doar să alungăm nevoia de a atrage atenția asupra noastră înșine și să ne concentrăm în schimb asupra nevoilor din fața noastră, asupra chipurilor singuratice, asupra ochilor îndureraţi și confuzi pe care îi găseşti în fiecare colţ al globului.
„Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.” (Luca 14:21)
Nicky Cruz, cunoscut evanghelist internațional și autor prolific, s-a întors la Isus Hristos dintr-o viață de violență și crimă, după întâlnirea cu David Wilkerson în New York în 1958. Povestea convertirii sale dramatice a fost relatată mai întâi în cartea “Crucea şi pumnalul” de David Wilkerson și mai târziu în propria sa carte best-seller “Run, Baby, Run.”