Pavel scrie: „Ținând sus Cuvântul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2:16). Pavel își imagina ziua când va sta în prezența lui Hristos și tainele mântuirii vor fi dezvăluite.
Scriptura spune că în ziua aceea ochii noștri vor fi deschiși și vom vedea slava Domnului fără a primi mustrări din partea Sa. Inimile noastre se vor înflăcăra pe măsură ce El ne va deschide toate misterele universului și ne va arăta puterea Sa ce îl susține. Dintr-odată, vom vedea tot ceea ce ne-a fost pus la dispoziție în timpul încercările noastre pământești: puterea și resursele cerești, îngerii ocrotitori, prezența permanentă a Duhului Sfânt.
Atunci Hristos ne va arăta pe Tatăl și ce moment copleșitor va fi acela! Pe măsură ce privim măreția Tatălui nostru ceresc, vom realiza pe deplin dragostea și grija Lui pentru noi.
Iată de ce Pavel și-a „susținut” cuvântul despre credincioșia lui Dumnezeu. El nu a vrut ca în acea zi glorioasă să stea în prezența Domnului gândindu-se: „Cum am putut fi atât de orb? De ce nu am avut încredere deplină în scopul Domnului meu pentru viața mea? Toate grijile și întrebările mele au fost în zadar. ”
Apoi Pavel rezumă totul cu următoarele cuvinte: „dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Pe scurt, el a crezut că este imposibil să-și încredințeze viitorul în mâinile Domnului fără a-I preda mai întâi trecutul.