Când Iair, fruntașul sinagogii, a auzit că iubita lui fiică a murit, el a avut de înfruntat un ultim test al credinței. El a fost forțat să privească moartea în ochi. Imaginează-ți haosul și confuzia din casa lui când a ajuns împreună cu Isus. O văd pe soția lui Iair căzând în brațele lui strigând: „Unde ai fost? E prea târziu. Fiica noastră scumpă s-a dus!”
Așa cum era obiceiul din acele zile, bocitori de profesie plătiți plângeau și boceau la fața locului. Cu toate acestea, când Isus a văzut toate acestea, a zis adunării: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.” (Marcu 5:39). Care a fost reacția lor? „Ei își băteau joc de El.” (Marcu 5:40).
Preaiubiților, această scenă ilustrează ceea ce Domnul cere de la fiecare dintre noi. Noi trebuie să pășim direct în locul nostru de confuzie, când moartea, teroarea și batjocura ne intimidează cu priviri sfidătoare, și să ascultăm de acest cuvânt: Nu te teme, crede numai!”
Nu știm dacă credința lui Iair s-a ținut puternică sau dacă inima lui era zdrobită de frică. Doar știm că toți au fost consternați de ceea ce a avut loc mai târziu. Isus a luat mâna fetiței moarte și a rostit: „ Fetițo, scoală-te, îți zic! Îndată, fetița s-a sculat și a început să umble” (Marcu 5:41-42).
Trebuie să ne reamintim cuvintele lui Isus mereu și mereu — în fața disperării și a morții, când toate posibilitățile s-au epuizat și nimic nu mai se poate face: „Nu te teme. Crede numai.” Poate vei zice: „Dar când sunt în mijlocul durerii, nu am putere să cred. Sunt prea slab, prea copleșit.” Chiar și după ce au trecut mulți ani de la întâlnirea noastră cu Domnul, încă ne vom trezi rugându-ne: „Doamne, Tu trebuie să pui credință în mine. Nu pot să cred prin propriile puteri.” Dar să știi că Duhul Sfânt este credincios să facă această lucrare. El niciodată nu va greși în lucrarea Lui. Noi trebuie să ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu — în ciuda durerii și jelirii, în ciuda tuturor slăbiciunilor cărnii, la fel cum s-au bazat Iair și femeia cu scurgerea de sânge.