​STRIGĂTUL CREDINȚEI

Gary Wilkerson

Când prezența lui Dumnezeu lipsește din viața cuiva, lucrurile se află în afara locului lor, pentru că nu există nicio lege, nicio îndrumare sau vreo învățătură neprihănită, care să servească drept călăuză pentru viață. Oricine își face legea după sine însuși, împlinind propriile dorințe. Din păcate, aceasta este o imagine a atâtor locuințe creștine astăzi. Nu există pace sau odihnă pentru că fiecare face ce-i place. O astfel de tulburare Îl întristează profund pe Domnul, nu ar fi trebuit să fie așa. Prezența lui Dumnezeu aduce ordine, iar promisiunile Sale sunt neschimbate. Cuvântul lui Dumnezeu promite: "Dacă mă veți căuta, voi fi alături de voi. Când veți striga, Mă voi lăsa găsit. "

Am citit despre Regele Asa, care a condus poporul lui Dumnezeu la o victorie miraculoasă asupra armatei formată din milioane, a Etiopiei. Apoi acesta a mărturisit că prezența lui Dumnezeu l-a împrăștiat pe dușman: "Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!" Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi etiopienii au luat-o la fugă." (2 Cronici 14: 11-12).

Când Asa a condus armata triumfătoare în Ierusalim, profetul Azaria l-a întâmpinat la poarta cetății cu acest mesaj: "Ascultaţi-mă, Asa … Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi." (15:2).

Aceasta nu este o teologie complicată. De fapt, oricine poate avea prezența permanentă a lui Dumnezeu dacă Îl va chema, pur și simplu, prin credință. Dumnezeu i-a spus regelui Asa secretul de a obține și de a menține prezența Domnului în viața lui. El vrea să facă același lucru și pentru tine. Domnul este milostiv și dragostea lui este constantă. Cu El, puteți trece prin orice foc - și nu doar că veți supraviețui, dar veți fi păstrați și protejați prin tot ce veți trece.