„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.“ (Ioan 14:27). Acest cuvânt minunat al Domnului Isus ar fi trebuit să-i surprindă pe ucenici. În ochii lor, era o promisiune aproape de necrezut: pacea lui Hristos urma să devină pacea lor. Acești doisprezece oameni au fost uimiți de pacea pe care au văzut-o în Isus în ultimii trei ani. Stăpânul lor a fost întotdeauna liniștit, niciodată nemulțumit, niciodată clătinat de vreo circumstanță. Iar acum Isus le promitea acea pace!
Apoi Domnul a adăugat: „Nu o dau așa cum v-o dă lumea“ (același verset). Aceasta nu a fost pacea unei societăți amăgite, sau vreo pace temporară a celor bogați, care încearcă să o cumpere cu lucruri materiale. Nu, aceasta a fost pacea lui Hristos Însuși, o pace care depășește orice înțelegere umană.
Momentul acestui dar al păcii a fost foarte important pentru ucenici, pentru că aceștia se aflau în pragul celei mai mari încercări experimentate vreodata de ei. Hristos era pe cale să-i lase, iar vestea plecării Sale iminente venea ca un șoc. Ei așteptau ziua în care Domnul Își va întemeia Împărăția pe pământ și îi va face pe toți conducători. Acum ei trebuiau să se confrunte cu faptul că urma ca El să fie dat pe mâinile unor oameni răi și mai apoi ucis.
"Voi învia", i-a asigurat Stăpânul, "și Duhul Sfânt vă va îndruma prin tot ceea ce urmează să treceți". În acel moment, tot ce aveau ucenicii era promisiunea lui Hristos despre pacea Lui.
Lucrarea Duhului Sfânt a fost întotdeauna aceea de a-L descoperi pe Hristos poporului Său. În Ioan 16:14, El spunea, pe scurt: Duhul Sfânt vă va descoperi totul despre Mine și căile Mele. Pur și simplu, pacea Lui vine la noi, pe măsură ce Duhul Sfânt ni-L descoperă pe Hristos.
Când L-ați primit pe Hristos, ați primit o măsură a Duhului Său și lucrarea Duhului continuă în voi până în ziua de azi.