​ÎNCHINAREA ÎNAINTEA DUMNEZEULUI NOSTRU MĂREȚ

Gary Wilkerson

Scriptura este plină de avertismente cu privire la a veni înaintea lui Dumnezeu cu o închinare seacă. Dacă biserica de astăzi cuprinde numai la gândirea pozitivă, auto-ajutorarea și a-i face pe oameni să se simtă mai bine, atunci vedetele contemporane, cum ar fi Tony Robbins sau Oprah Winfrey, ar putea realiza acest lucru pentru noi. Dar biserica nu se referă la ce putem face noi; ci este vorba despre ceea ce poate face Hristos.

Muzica și predicile din biserică nu sunt pentru divertisment. Biserica este casa lui Dumnezeu și atunci când ne adunăm în Numele Său, El o pecetluiește cu prezența Sa. Prezența lui Dumnezeu ar trebui să fie atât de importantă pentru închinarea noastră, atât de palpabilă, încât dacă un necredincios ar intra, el să cadă în genunchi plângând: "Cu siguranță că Dumnezeu este în locul acesta!"

De-a lungul timpului a avut loc o dezbatere, și anume: prin ce este onorat mai mult Dumnezeu, prin vechile imnuri sau prin muzica contemporană; bineînțeles, răspunsul este ca prin nici unul. Avem doar un singur standard pentru închinare: "Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." (Ioan 4: 23-24).

În vremurile noastre, accentul închinării ar trebui să fie întotdeauna pus asupra lui Isus și a ceea ce El a făcut. Uitați-vă la teologia plină de reverență, a lui Charles Wesley, prin acest imn:

Și poate că ar trebui să câștig
  Un interes în sângele Mântuitorului?
El a murit pentru mine, care i-am provocat durerea
  Pentru mine, urmând ca El să moară?
Ce iubire uimitoare!
 Cum se poate ca,
  Tu, Dumnezeule, să mori pentru mine?

Există, de asemenea, cântece frumoase profunde scrise de compozitorii contemporani care ne conduc pe genunchi.

Aceasta este închinarea datorată Dumnezeului nostru uimitor: "Doamne, ești mai mare, mai măreț și mai glorios decât orice a cunoscut omul. Ne plecăm în reverență înaintea Ta!" Având acest lucru în minte, ridicați-vă vocea în cântece de laudă și de închinare înaintea Regelui nostru astăzi!