Înfruntând leii

Jim Cymbala

„Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.” (1 Petru 5: 8-9)

Slăbiciunea va atrage simpatie pe pământ, dar nu va face nimic cu Satana. El nu are nicio simpatie și nici milă. Dacă mergi plângându-te: „Oh, eu sunt atât de slab, nu am citit Biblia de zile întregi și nu petrec niciodată timp împreună cu Dumnezeu!”, ai putea tot așa să te afli fluierând după Satana ca să vină să te ia.

Există un motiv pentru care Scriptura se referă la diavol asemenea unui leu care răcnește. Prădătorii caută slăbiciune. Leoaicele zac în iarba înaltă, studiindu-și prada ore în șir și știi ce caută? Pe cel ce este slab!

Zoologii nici acum nu știu cum leii își dau seama dacă un animal pradă este bolnav, însă ei cunosc. O pot simți cumva. Ei cunosc boala de parcă ar fi medici veterinari. Odată ce își încep alergarea și întreaga turmă o ia razna, iar unul dintre animale poate veni chiar pe grătarul leului, adesea, leul nici măcar nu se uită la el și nici nu îl va ataca. Leul urmărește un singur animal: pe cel slab.

Dacă mă aflu în comă spirituală pentru că nu mi-am atins Biblia de câteva luni, ce crezi că va face diavolul? I-ar fi teamă de mine pentru că am avut o experiență cu Dumnezeu acum trei ani?

Trebuie să ne trezim! Trebuie să începem să-L căutăm pe Dumnezeu! Acesta este singurul mod în care putem rezista dușmanului și singura cale de a deveni, așa cum spune Petru: „neclintiți în credință”. În războiul spiritual, singurul lucru care câștigă este puterea lui Dumnezeu, așa cum ne promite Scriptura: „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)

Dacă te simți slab, mergi la Biblie! Pune-te pe genunchi! Căută fața lui Dumnezeu! Dușmanul nostru este nemilos, dar Tatăl nostru ceresc ne dă putere în numele Lui.

Jim Cymbala a început lucrarea Brooklyn Tabernacle cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică și modestă într-o parte dificilă a orașului. Este originar din Brooklyn și este prieten de multă vreme al lui David și Gary Wilkerson.