Toată lumea știe despre conceptul biblic al țării promise: locul de destinație al poporului care caută libertatea, eliberarea de sub robie și bucuria unei vieți binecuvântate. Adevărata Țară promisă a fost un dar pe care Dumnezeu l-a oferit poporului străvechi Israel – era la propriu un loc numit Canaan, o țară fertilă plină de fructe uriașe și râuri curgătoare. Era ceva de vis pentru israeliți, pentru poporul care a fost înfrânt și exilat timp de generații.
Când copiii lui Israel au sosit la granița Canaanului, Dumnezeu i-a făcut o declarație neobișnuită lui Moise: „Suie-te în țara aceasta unde curge lapte și miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău... căci ești un popor încăpățânat.” (Exod 33:3)
Acest lucru poate părea dur, dar având în vedere contextul, este orice altceva, dar nu dur. Dumnezeu a eliberat poporul Israel după patru sute de ani de sclavie în Egipt. Acum, la un pas de intrarea în Țara Promisă, Dumnezeu face această declarație surprinzătoare că nu va merge cu ei. Cu toate lucrurile miraculoase pe care Dumnezeu le-a făcut pentru evrei, ei s-au plâns de fiecare dată când s-au confruntat cu o nouă dificultate – minunile pe care le-a înfăptuit Dumnezeu pentru ei nu s-au transpus niciodată în credință. De fiecare dată când Moise s-a întors din drum, poporul amenința că-L va respinge pe Dumnezeu și că va abandona conducerea Sa.
Însă credința lui Moise era diferită. El cunoștea bunătatea lui Dumnezeu, așa cum a fost dovedită în toate lucrările Sale supranaturale făcute pentru poporul Israel. De fapt, bunăvoința Domnului față de poporul Său părea fără capăt, fără sfârșit, nelimitată. Indiferent ce obstacole au întâmpinat sau cât de imposibil părea totul, Dumnezeu i-a scăpat de fiecare dată. Moise s-a minunat de caracterul lui Dumnezeu care, în mila Lui, a făcut toate aceste lucruri pentru ei și I-a spus: „Dacă nu mergi Tu însuți cu mine, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exod 33:15).
Moise a descoperit un adevăr prețios; el știa că, deși Dumnezeu le-a dat mană din cer și apă din stâncă, toate aceste binecuvântări vitale nu aveau rostul acestor experiențe. Mai degrabă, ceea ce conta cu adevărat era încrederea în dragostea plină de milă a lui Dumnezeu, cunoașterea Sa intimă: „Te rog, arată-mi acum căile Tale ca să Te pot cunoaște și să pot avea trecere înaintea Ta!” (33:13)
După ce tânjește inima ta? Visul tău cel mai mare este de a avea lucruri materiale? Sau este nădejdea slavei lui Dumnezeu? Nu lăsa nimic, nici măcar lucrurile bune, să te orbească față de slava prezenței Sale!