ÎN ACEST ULTIM CEAS

David Wilkerson (1931-2011)

Când Petru și ucenicii au văzut ce s-a întâmplat la Cincizecime, Petru s-a ridicat imediat și a declarat: "Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel… voi turna, în zilele acelea, Duhul Meu" (Faptele Apostolilor 2:16, 18). De asemenea, putem să vedem în Scriptură ce face Duhul Sfânt în aceste zile de pe urmă - într-adevăr, în această oră târzie.

Proorocul Maleahi oferă o profeție dublă: în primul rând, el vorbește lumii nefaste, materialiste, seculare, pline de plăcere. Și în al doilea rând, le vorbește celor care-L iubesc și se tem de Domnul.

Maleahi a avertizat popoarele nelegiuite: "Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde" (Maleahi 4:1). Dacă a existat vreodată o zi asemenea unui cuptor arzător, când totul din lume este "fierbinte" - economic, social, spiritual - este astăzi. Această mare națiune, încetul cu încetul, Îl îndepărtează pe Dumnezeu din curțile noastre, din școli, din societatea noastră, spunând: "Noi suntem cea mai mare, cea mai puternică și cea mai bogată națiune de pe pământ și am reușit toate acestea pe cont propriu".

Ce aroganță! Dar sub toată această bravadă există o frică și o tristețe. Chiar și poporul lui Dumnezeu tremură la ceea ce se vede. Cu toate acestea, Maleahi a avut o a doua profeție pentru cei care se tem de Domnul: o biserică care învinge, un mesaj de bucurie și de speranță. Creștinii vor suferi daune colaterale în apropierea zilei când totul va "arde". Acest lucru nu poate fi schimbat. Dar Dumnezeu a trimis un cuvânt care va ține poporul Lui, în vremurile grele.

Ni se spune că "va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui" (4: 2). În cel mai întunecat ceas, când lucrurile par fără speranță, Isus va crește printr-o revelație mai mare decât oricând în istorie. Iar lumea va fi martoră mântuirii Lui și a puterii Sale în toată slava ei. Isus Hristos se va ridica și va străluci ca un soare vindecător, mai strălucitor decât în ​​toate generațiile trecute, iar poporul lui Dumnezeu va experimenta un botez proaspăt al Duhului Sfânt - cu semne, minuni și miracole (vezi Faptele Apostolilor 4:29-30) .

Încurajați-vă astăzi în Domnul și mulțumiți-I pentru ungerea Sa asupra vieților voastre!