Dacă ai lua un coiot și i-ai spune „Am să te mut din mediul în care te-ai născut într-un coteț de găini!”, probabil că nu le-ar fi plăcea găinilor ca inima coiotului să nu fie schimbată mai întâi de toate.
Cu toții am avut natura coiotului: de a ucide, de a fura și de a distruge, înainte de a ne întoarce la Hristos. Martin Luther numea acest lucru o robie a voinței. Voința noastră era robită și aplecată spre a face răul. Am fi putut încerca să facem câteva lucruri bune, dar asta se datora numai harului de zi cu zi al lui Dumnezeu. Dacă am făcut ceva bun în timp ce eram morți în păcatele noastre, a fost datorită harului lui Dumnezeu arătat nouă pentru a ne lăsa să facem ceva bun și iubitor soției noastre, copiilor sau prietenilor noștri.
În afara acestui har, eram totuși robiți de păcat și în totală depravare. Atât duhul nostru cât și carnea noastră, trupurile noastre în întregime, erau robite să facă voia dușmanului.
Dar, dacă ne-am întors la Hristos, atunci El a anulat zapisul datoriilor care stătea împotriva noastră prin faptul că l-a pironit pe cruce. Am fost aduși la viață împreună cu Cel ce a înviat din mormânt și Dumnezeu ne-a mutat într-o nouă împărăție a harului, a iubirii și a puterii. În timpul acestui proces, El trebuie să ne facă o făptură nouă. Altfel, când intrăm în această împărăție a luminii, îi vom distruge pe cei care vor fi acolo cu noi.
Biblia ne promite că Dumnezeu va face această lucrare înăuntrul nostru atunci când spune: „Vă voi da o inimă nouă și voi pune un duh nou în voi. Și voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne!” (Ezechiel 36:26).
La aceasta medităm atunci când cântăm despre puterea crucii. Aceasta sărbătorim când vorbim despre Hristos și despre jertfa Sa. Să nu uităm acest lucru!