Poporul lui Dumnezeu are nevoie de o puternică revărsare a Duhului Sfânt, de o atingere supranaturală chiar mai mare decât cea de la Rusalii. Urmașii lui Isus de la Rusalii nu aveau cum să se teamă de arme nucleare. Ei nu au tremurat în timp ce întreaga economie mondială a fost în pragul colapsului.
Este clar că avem nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a înfrunta aceste ultime zile. Într-adevăr, strigătul pentru astăzi a fost auzit în zilele lui Isaia: „O! de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta!” (Isaia 64:1-2)
Acest strigăt a fost rostit de un profet îndurerat de letargia poporului lui Dumnezeu, un om care știa clar ce aveau nevoie: o vizită supranaturală a Domnului. Isaia spunea: „Doamne, nu putem continua așa cum am făcut până acum, cu aceeași rutină religioasă moartă! Avem nevoie de o atingere de la Tine, așa cum nu am cunoscut vreodată!”
Biserica lui Hristos de astăzi a fost binecuvântată cu instrumente pentru evanghelizare mai mult decât orice altă generație. Avem mai mult ca oricând mijloace media pentru Evanghelie – mai multe cărți, site-uri web, TV și radio. Cu toate acestea, în națiune după națiune, un creștin poate intra într-o biserică care crede în Scriptură și totuși să plece fără a experimenta prezența lui Isus.
O sută douăzeci de credincioși se adunaseră într-o cameră închiriată din Ierusalim într-o perioadă asemănătoare cu vremea lui Isaia – un timp de mare respect religios, cu mulțimi care se adunau la templu. Aveau loc spectacole mari cu multă audiență, și totuși aceste întâlniri erau lipsite de viață, cu oamenii care se aflau doar în trecere, observând ritualuri.
Cum se putea întâmpla una ca aceasta? Acea generație stătuse sub predicarea de foc a lui Ioan Botezătorul și Isus Însuși a umblat printre ei, lucrând minuni. Cu toate acestea, erau lipsiți de viață, uscați, goi. Totuși, Isus nu a renunțat niciodată la poporul Său și a profețit ucenicilor Săi: „veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi!” (Fapte 1:8). Cei o sută douăzeci de discipoli s-au adunat în camera de sus „erau toți împreună în același loc” (2:1). Și știm ce s-a întâmplat. Duhul Sfânt a venit peste ei și fiecare munte de opoziție a fost topit. Mulți au fost salvați și au fost puse bazele bisericii.
În acest moment, Domnul aude strigătul poporului Său peste tot în lume. El revarsă Duhul Său cel Sfânt prin propriul strigăt: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Ap. 22:20). Pe măsură ce Duhul se revarsă și ne mișcă inimile, acesta să fie și strigătul nostru: „Iată, Isus vine! Să ieșim în întâmpinarea Lui!”