În generațiile trecute, Dumnezeu a atins și a uns anumiți bărbați și femei într-un mod puternic. Acești urmași ai lui Dumnezeu s-au desfătat în Domnul și s-au dedicat cauzei Lui ridicându-se prin credință. Aceștia s-au trezit și au schimbat astfel destinele unor națiuni întregi – iar un astfel de om a fost și Daniel.
„Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!” (Daniel 9, 3-4).
Profetul Daniel discernea vremurile în care trăia pentru că el cunoștea inima lui Dumnezeu. „Eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia.” (9:2) Daniel a ajuns pe această cale de cunoaștere și discernământ prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu. El a permis Scripturilor să pună stăpânire pe el și le-a citat adesea, pentru că le strânsese în inima lui.
În Daniel 10, acest profet evlavios a primit o viziune asupra lui Hristos. „Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.” (10:5-6)
Au fost și alți bărbați cu Daniel, când el a avut viziunea aceasta. Acești oameni trebuie să fi fost credincioși, deoarece în perioada sa de captivitate, Daniel hotărâse să nu se asocieze cu cei răi. Cu toate acestea, acești credincioși care erau cu el acum, nu erau ca și Daniel, așa că, atunci când a venit viziunea, ei au fugit: „Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!” (10:7). De ce au fugit plini de spaimă? Pentru că aceștia aveau păcate ascunse în inimile lor.
Mai ridică Dumnezeu astăzi astfel de bărbați și femei? Știm că Dumnezeu „este același ieri, și azi și în veci” (Evrei 13: 8). Slujim aceluiași Dumnezeu ca și generațiile trecute; de fapt, noi posedăm ceva pe care cei evlavioși din vechime nu l-au avut – darul Duhului Sfânt.
Preaiubiților, vă încurajez să fiți plini de Duh, să vă întoarceți fața către Domnul și să vă puneți deoparte pentru El.