”Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el şi-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.’ Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’”
”Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:1-8)
Prin această parabolă Isus i-a învățat pe ucenicii Săi un principiu important al rugăciunii. El nu le-a spus doar despre rugăciune, le-a arătat, prin impactul acestei parabole, stilul de viață al rugăciunii stăruitoare. Domnul și-a dorit ca ei să înțeleagă cu fermitate viața de rugăciune despre care tocmai învățaseră.
Când încercăm să ne angajăm în rugăciune, cei mai mulți dintre noi simțim să renunțăm în primele câteva minute. Prima jumătate de oră poate părea de multe ori mizerabilă, dar Isus ne arată în această parabolă că va exista o răsplată dacă nu ne oprim. Există o binecuvântare pe care Dumnezeu dorește să o dea poporului Său.
Cuvintele lui Isus sunt scrise pentru încurajarea și zidirea noastră și sunt la fel de reale pentru noi astăzi ca și pentru ucenicii Săi atunci. El ne încurajează să nu renunțăm pentru că de obicei renunțăm prea repede. Chiar când biruința se află la orizont, noi deja încetăm să ne mai rugăm. Dar dacă vom continua cursa până la încheierea ei, vom primi binecuvântarea lui Dumnezeu.